Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Delegaţia Valonia-Bruxelles în Luna Francofoniei

Publicat in rfi, vineri 16 martie 2012 ·

Francofonia reprezintă o axa majoră a colaborării pentru Valonia-Bruxelles şi este la baza programului de acţiune al Delegaţiei Valonia-Bruxelles. Ca în fiecare an, Delegaţia Valonia-Bruxelles va organiza în luna martie împreună cu partenerii francofoni activităţi dedicate Zilei Internaţionale a Francofoniei la Bucureşti şi în alte mari oraşe din ţară.

La începutul lunii martie, Francofonia a fost sărbătorită şi prin prezenţa la Bucureşti, la invitaţia Delegaţiei Valonia-Bruxelles, a celebrilor realizatori belgieni francofoni Jean-Pierre şi Luc Dardenne, care au venit pentru lansarea în avanpremieră în România a ultimului lor film, “Le Gamin au vélo”, Marele Premiu la Festivalul de la Cannes în 2011.

Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor francofone din România – GADIF - va organiză la Bucureşti, pe data de 20 martie 2012, la ora 18.00, o “Seară francofonă” cu ocazia Zilei Internaţionale a Francofoniei (Sala Auditorium, Muzeul Naţional de Artă al României, Bucureşti). În program: discursurile personalităţilor oficiale prezente, ceremonia de decernarea a premiilor GADIF pentru personalităţi francofone din România şi un concert “Violoncellissimo” susţinut de tineri muzicieni (pe bază de invitaţie).

Sub înaltul patronaj al GADIF şi cu sprijinul numeroşilor parteneri, va avea loc pe data de 21 martie seminarul “Le français, langue des affaires – un passeport pour l’avenir” (la Academia de Studii Economice din Bucureşti). În cadrul acestui seminar, personalităţi francofone din domeniul politic, economic, universitar de diferite naţionalităţi vor prezenta felul în care limba franceză a reprezentat un avantaj în căutarea unui loc de muncă, în derularea activităţilor sau în dezvoltarea afacerilor.

În aceeaşi zi, 21 martie, începând cu ora 18.00, v

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Companii aeriene din Turkmenistan, EAU, Kazahstan şi Israel îşi suspendă temporar zboruri către Rusia

News.ro acum o ora
Mai multe companii aeriene anunţă că-şi suspendă zborurile către oraşe ruseşti, decizii care intervin după ce experţi şi Washingtonul au estimat că prăbuşirea de crăciun a unui avion de linie aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines ar fi putu

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum 36 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu - „Voucherele de vacanță rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului”

Ziua Constanta acum o ora
Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, acestea fiind opţionale. Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum 36 minute
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°