Ediţia de opere Ion Budai-Deleanu din colecţia tip Pleiade de la Academia Română, realizată de doi valoroşi lingvişti – Gheorghe Chivu şi Eugen Pavel –, reuneşte în premieră atît textele literare ale umanistului ardelean, cît şi cele mai semnificative scrieri istorice, lingvistice şi traduceri ale acestuia, oferind imaginea unui spirit comparabil, mutatis mutandis, cu Cantemir şi Hasdeu. De la achiziţionarea de la Lvov a manuscrisului Ţiganiadei de către Gh. Asachi (după ce acelaşi Asachi îi semnalase prima oară existenţa în Albina românească din 20 februarie 1830), urmată de prima tipărire, din 1874, a unei versiuni aproximative datorate lui Theodor Codrescu, trecînd prin editările lui Gh. Cardaş şi Virgil Oniţiu, apoi prin cele cu adevărat profesioniste ale lui J. Byck şi Florea Fugariu (paralel cu editarea scrierilor ştiinţifice realizată de, între alţii, Ion Nistor, G. Bogdan-Duică, Iosif Pervain, Radu Grigorovici sau Ladislau Gyémánt), opera lui Budai a făcut obiectul unei receptări postume mult defazate în timp şi parţiale. Parcă anticipînd această parţialitate, autorul şi-a programat – polifonic – receptarea în chiar subsolul „epopeii“ sale...
Într-o „Notă asupra ediţiei“, editorii îşi prezintă întreprinderea drept „diplomatică şi recapitulativă“, întocmită la propunerea acad. Eugen Simion (care semnează un amplu şi entuziast studiu introductiv despre „moralistul“ paradoxal şi carnavalesc). Avem de-a face, în fond, cu selecţia celor mai reprezentative scrieri ale acestui reprezentant atipic al Şcolii Ardelene. Nu cu o ediţie de opere complete (unele scrieri şi fragmente lăsate deoparte sînt specioase, altele, cum ar fiOccisio Gregorii, au o paternitate incertă), ci cu una definitorie. Beletristice, istorice, filologice sau juridice, textele lui Budai trebuie privite ca părţi convergente ale aceluiaşi program umanist-emancipator.
