Astăzi e ziua mea.
Vă scriu vouă, iubiţilor.
Căci inima mea, odată aruncată din piept, a produs multe cercuri.
Însă eu ştiu numai de voi.
M-am născut de Bobotează. După calendarul care a deschis cerurile
şi ne coboară Lumina. Cu cea mai evidentă predestinare…
M-am născut vinerea.
În cel mai cumplit ceas de doliu dumnezeiesc…
Din cauza acestor indescifrabile semne
ochii mamei nu au secat niciodată.
Eu în copilărie am avut mamă.
Mama mea era de meserie mamă.
Tata a urcat lângă bunici, sub icoane. Cu pământ sub unghii,
îmbrăcaţi de muncă.
Sărbătorile lor nu se ţin pe pământ.
Din Bărăgan s-au întors să mă nasc eu.
Alte motive să rămână în viaţă, când toţi i-au rugat să moară, nu au fost.
Bărbat am. Bărbatul vieţii mele este şi al morţii mele.
Eu sunt hăul din inima lui. Întunericul cel nepătruns. Taină.
Când el o să devină soarele, eu o să văd.
Copii am. Băieţii mei m-ar lăsa să-i mai nasc o dată.
Şi cer am.
Când a fost rânduit să se ia din noi, Dumnezeu ne-a dat din Sine.
În rest, timpul vieţii mi l-am petrecut în genunchi.
Ori spălam urmele cuvintelor murdare, ori mă rugam pentru Cuvintele
Cele de Sus, ori mă aşezam mai bine pe cioburi
ca o altă durere, concretă, să-mi atenueze supliciul…
Vă spun vouă, iubiţii mei.
Vouă care nu aţi plecat din niciuna din disperatele mele nezile.
Ce pentru mine e ca şi când v-aţi fi vărsat propriul sânge ceresc…
***
Numai neaveniţii cred că e simplu
să fii marele poet, de exemplu,
printre taxatorii de bilete (de tramvai, în speţă).
Locul e deja ocupat de Vasko Popa şi aşa rămâne.
Ce să mai vorbim de băutorii de vin în loc de apă.
Concurenţa e într-atât de a-temporală şi a-normală
încât numai computerul
