Orelaxare aproape generală se simte în paginile revistei Gazeta literară în a doua jumătate a anului 1965. Nici importante discuţii cu miză literară – pentru că deschiderea pe care o aştepta toată lumea avusese deja loc în cadrul Conferinţei U.S.R. –, nici majore intruziuni ale politicului nu mai au loc, poate pentru că mize mult mai importante decît cele artistice preocupau conducerea de partid după dispariţia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. În acest gol îşi face loc un exerciţiu al presei culturale aproape frivol, articole ce tratează teme uşoare, o atmosferă ce anticipează presa comercială. Tema favorită: cibernetica pe înţelesul tuturor! Chiar în numărul 16 un interviu cu profesorul cibernetician Edmond Nicolau tratează tema maşinilor care „au scris versuri”. Poza literatului naiv în ale tehnicii computeristice aici îşi are originea, naivitate şi încredere în puterea creatoare a omului niciodată egalat de maşină, pentru că „niciodată maşina nu va scrie versuri”. Iar profesorul cibernetician zdruncină încrederea umanistă a interlocutorului: „Sînteţi sigur? A şi scris!”.
O altă temă favorită a senzaţionalismului de coloratură intelectuală, cosmosul, de data aceasta nu în articole de preamărire a cosmonauţilor sovietici, ci un interviu cu profesorul universitar autohton Călin Popovici despre era cosmică. Titlul confirmă dorinţa de impresionare a cititorului: „Am primit un mesaj interstelar?”.
În fine, o altă temă aflată în această zonă hibridă a popularizării ştiinţei în Gazeta literară, genetica şi noile descoperiri în domeniu. Un interviu cu profesorul universitar doctor C.Gh. Dimitriu, din nou cu un titlu demn de un tabloid imperialist: „Adam, fiul acidului dezoxiribonucleic?”.
(Luminiţa Marcu,
„Literatură şi ideologie. Gazeta literară, 1954-1968”)
Orelaxare aproape generală se simte în paginile revistei Ga
