În perioada 15 – 18 martie 2012 are loc unul dintre cele mai importante târguri de carte din Germania, târgul de carte de la Leipzig. Participarea românească la Leipzig este, si in acest an, remarcabilă: numeroşi scriitori români, veniţi cu sprijinul ICR Berlin, al Centrului Naţional al Cărţii şi al Ministerului Culturii şi Cultelor: Ovidiu Nimigean, Ana Maria Sandu, Filip Florian, Marin Mălaicu Hondrari, Jan Cornelius, Robert Şerban, Daniel Vighi, Eginald Schlattner.
Institutul Cultural Român din Berlin asigură participarea lui Ovidiu Nimigean în cadrul forumului EUNIC (organizat împreună cu celelalte institute culturale şi secţii culturale ale ambasadelor din Berlin) la o lectură comună cu Jaroslav Rudiš din Cehia şi Panos Ioannides din Cipru, sâmbătă, 17 martie, de la ora 16.00. Scriitorul român va citi din romanul său „Rădăcină de bucsau” (2010), pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2010 - Filiala Sibiu şi Premiul pentru Proză al revistei Observator cultural pe anul 2010, precum şi numeroase aprecieri din partea criticii literare, care îl consideră un „roman total” (Bogdan Alexandru Stănescu) despre două teme esenţiale: dragostea şi moartea.
În acest an, la proiect participă scriitori din 14 ţări europene: Estonia, Grecia, Croaţia, Lituania, Polonia, România, Elveţia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Cehia, Ungaria şi Cipru. Fragmentele prezentate în cadrul lecturilor vor fi editate într-o broşură. O premieră o constituie participările Elveţiei (cu scriitori de limbă retoromană) şi Spaniei, cu un autor din Catalonia.
Potrivit comunicatului remis Hotnews.ro, Filip Florian, Marin Mălaicu-Hondrari şi Ana Maria Sandu vor reprezenta România în cadrul forumului dedicat scriitorilor din Europa Centrală, de Est şi de Sud. Ei sunt invitaţi să participe, alături de autori din spaţiul ex-iugoslav, Bulgaria şi Al