Mesajul a fost trimis. Multumesc!

KINObservator. Noul cinema „made in Britain”

Publicat in Observator Cultural, vineri 16 martie 2012 ·

În perioada 8-12 martie 2012, British Council România a organizat, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, evenimentul cinematografic Zilele Filmului Britanic.

În perioada studenţiei şi în anii imediat următori, nu puteam rata nici o ediţie a Festivalului Filmului Britanic, organizat de British Council cu aportul inestimabil al selecţionerului Mihai Chirilov. În ultima perioadă, cinematografia britanică nu a mai fost la fel de vizibilă pe marile ecrane din Capitală, însă, prin evenimentul de anul acesta, filmele din Regatul Unit au revenit în forţă pe agenda cinefililor bucureşteni. Dacă în urmă cu vreun deceniu sala mare de la Studio era deseori neîncăpătoare, acum studioul „Horia Bernea“ s-a umplut la proiecţiile din cadrul Zilelor Filmului Britanic, nu doar la lungmetrajele de ficţiune, ci şi la scurtmetraje şi documentare. Nelipsitul Shakespeare În programul conceput de Mihai Chirilov erau mereu prezente adaptările cinematografice după piesele „marelui Will“. Nici recentele Zile ale Filmului Britanic nu au făcut excepţie de la regulă, propunînd publicului surprinzătorul debut regizoral al lui Ralph Fiennes, care a ales să ecranizeze una dintre cele mai complexe – dar şi cele mai puţin cunoscute – opere ale lui Shakespeare, tragedia istoricăCoriolanus, rezervîndu-şi totodată rolul principal (pe care-l interpretase şi pe scenă, la Almeida Theatre din Londra). În filmul lansat la Festivalul de la Berlin anul trecut, actorul-regizor şi scenaristul John Logan au abordat textul clasic la fel cum procedaseră Baz Luhrmann şi coscenaristul său, Craig Pearce, cuRomeo şi Julieta, în 1996: au păstrat evoluţia firului epic şi progresia psihologică a dramei protagonistului, dar au mutat intriga în prezent (dovadă stau costumele şi tehnologiile utilizate de personaje), într-un „loc ce-şi spune Roma“. Pentru a merge mai departe cu comparaţia, ambel

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 13 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 9 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 12 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

HotNews acum 6 ore
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP. Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se num

Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, reţinut pentru luare de mită în formă continuată / El a primit 11.500 de lei pentru a facilita unei persoane câştigarea unui concurs de angajare pentru postul de acar

News.ro acum 13 ore
Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, Gheorghe Şoldan, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată. El este acuzat procurori că a primit suma de 11.500 de lei pentru a ajuta o persoană să câştige concursul d

Alertă alimentară în magazinele Penny. Nectarine din Turcia, cu nivel ridicat de pesticide

Botosani News acum 12 ore
Nectarine aduse din Turcia, cu un nivel ridicat de pesticide, au fost găsite de comisarii ANPC în magazine Penny. Rezultatul analizei înregistra o valoare de 0,128 mg/kilograme produs a substanţei Imidacloprid, în contextul în care valoarea maximă a

O femeie din Africa de Sud a împlinit vineri vârsta de 118 ani / Margaret Maritz s-a născut pe 27 septembrie 1906

G4Media acum 12 ore
O femeie din Africa de Sud a sărbătorit vineri împlinirea vârstei de 118 ani – fiind una dintre cele mai vârstnice persoane din lume – printr-o mică petrecere organizată într-un azil pentru bătrâni situat la 180 de kilometri nord-est de oraşul Cape

Cel mai nou submarin cu propulsie nucleară al Chinei s-a scufundat în portul Wuhan. Gafa a fost acoperită de Partidul Comunist, dar descoperită de americani

Ziare.com acum 4 ore
Cel mai nou submarin cu propulsie nucleară al Chinei s-a scufundat într-un port din Wuhan, iar Partidul Comunist a încercat să ascundă gafa luni de zile. Nava din clasa Zhou s-a scufundat în timpul construcției, incidentul fiind descoperit mai întâi

Zelenski spune că a avut o întâlnire "foarte productivă" cu Trump și se declară "recunoscător"

Ziare.com acum 8 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat vineri "recunoscător" pentru întrevederea "foarte productivă" pe care a avut-o cu Donald Trump la New York, relatează AFP. "I-am prezentat planul nostru de victorie şi am examinat în detaliu s

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

15°/24°
lun.

11°/16°
mar.

13°/15°
Iasi
acum

17°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/12°
mar.

9°/14°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/23°
dum.

13°/23°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/27°
dum.

7°/16°
lun.

7°/10°
mar.

7°/10°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/29°
dum.

10°/16°
lun.

9°/16°
mar.

7°/16°