Cu ajutorul unor luptători bine antrenaţi şi înarmaţi, statele occidentale încercau să destabilizeze regimurile comuniste din estul Europei.

Primul comando format din foşti legionari, care au fost pregătiţi militar în Italia şi Germania de serviciile secrete occidentale, nu a primit aprobarea americanilor de a ataca reprezentanţa diplomatică a României, aşa cum rezultă şi din cercetările istoricului Stejărel Olaru. Însă membrii „grupului Beldeanu" au decis să acţioneze totuşi, pentru că Legaţia Republicii Populare Române din Elveţia era, de fapt, unul dintre cele mai importante centre de spionaj ale Securităţii.

Acolo erau colectate informaţii care proveneau din statele NATO şi care apoi erau transmise către Bucureşti şi către Moscova. Spionii comunişti profitau de statutul de neutralitate al Elveţiei. Cei cinci tineri voiau să atragă atenţia asupra abuzurilor regimului comunist din ţară. Atacul asupra Legaţiei a început în seara de 14 februarie 1955. Tinerii au intrat într-una dintre clădirile Legaţiei, mai exact în locuinţa „şoferului" Aurel Şeţu, un agent al Securităţii. Acesta împreună cu ataşatul Miron al Legaţiei şi cu secretarul Şandru tocmai aduseseră de la Zürich curierul diplomatic, sosit din România.

„Şoferul" Şeţu, originar din Oradea, a ajuns în clădirea Legaţiei pe la ora 2.00. Unul dintre cei cinci atentatori l-a somat să se oprească, însă Şeţu a refuzat. Aşa că a tras, iar Şeţu a murit după ce ajunsese rănit la spital. A fost adus apoi la Oradea - eram de faţă, fiind atunci, detaşat de RL acolo -, iar „eroul" a fost avansat post-mortem la grad de sublocotenent de Securitate (fusese plutonier). Cei mai mulţi dintre funcţionarii Legaţiei au reuşit să părăsească incinta în dimineaţa de 15 februarie. Clădirea a fost încercuită de poliţia elveţiană, care a refuzat să intervină în forţă, pentru că existau ostatici. Cei cinci au formulat