Zeci de arădeni înnebuniţi de vremuri, înarmaţi cu ceasuri tip CFR au pus de-un protest contra lui Băse şi Falcă. "Jos Falcă!" la pachet cu "Jos Băsescu!" Ceasurile sunau de trezeau şi morţii, iar protestatarii executau imnul adaptat la interese locale "Deşteaptă-te... arădene...!".
Facem ce facem şi ne lovim de Falcă. Ghiţă Falcă. Falconetti. Personajul judeţean care l-a fascinat definitiv pe Băsescu. Duhul lui Falcă pluteşte peste Banat şi se lăbărţează sub formă de miniştri, blejnari, şmecheri în poliţie până în piaţa Victoriei, Parlament etc. Ştirile, zvonurile şi bârfele din Vest încep şi se termină cu Falcă... Arad, oraşul lui Falcă... "Psst! E omul lui Falcă"... Falcă, năşit de Băsescu... Universitatea din oraşul lui Falcă... Sorin Blejnar, propulsat de Falcă... Fii atent, Igaş e de-al lui Falcă! (Ingaş, de la branconaj)... Inegalabilul Funeriu, aripa cultă a lui Falconetti...
Soarele n-apune până nu se insinuează Falcă sau un substitut sub plapuma guvernelor Băsescu.
Falcă e moaşa guvernamentală a portocaliilor. Instituţie temeinică, şcoală politică şi de administraţie gândită să strecoare valorile bănăţene din preajma lui spre Boc şi Băsescu. Falcă, ginerele lui Seculici.
Seculici, ministru pe filiera Falcă. Nu e zi fără Falcă: "procesul lui Falcă s-a amânat pentru a 29-a oară...".
Ultima producţie cu brandul Falcă: ministreasa de la Ministerul Muncii, Claudia Bogicevici. Seculici o vedea la Muncă încă din mai 2011. Potrivit presei bănăţene, Bogicevici era sincer implicată în viaţa comunităţii. În vreme ce alte blonde pedeliste şi-au publicat pe site decolteurile, pantofii şi genţile, Claudia publica poze cu "arădeni care purtau tricouri şi şepci cu numele lui Falcă". Juna Claudie organiza petreceri la aer liber, mici – grătar – table, împărţind, veseli, pahare cu bere şi volumul de poze "Remember