Iacob Chișărău, consilierul județean din Caraș-Severin căruia, potrivit anchetatorilor, vicepreședintele Curții de Apel Timișoara i-a pretins 60.000 de euro mită pentru soluționarea favorabilă a unor dosare, este acuzat de trafic de influență.
Deși în cursul zilei de ieri numele lui iacob Chișărău era vehiculat ca denunțător al tranzacției care urma să aibă loc chiar în biroul unui notar public, procurorii DNA București au precizat, într-un comunicat emis în această noapte, că „în cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de învinuitul CHIŞĂRĂU IACOB, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă".
Aceștia oferă și câteva detalii în legătura cu modul în care a fost încheiată tranzacția pentru șpagă.
Şpaga de 50.000 de euro de la Curtea de Apel Timişoara, sigilată într-un birou notarial
Declaraţia de avere a vicepreşedintelui Curţii de Apel Timişoara,anchetat de DNA pentru luare de mită: salariu de peste 10.000 de lei lunar
„ În luna februarie 2012, inculpatul NICOLAE CĂTĂLIN ŞERBAN, în calitatea menţionată, a pretins de la învinuitul Chişărău Iacob suma de 60.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra membrilor completului de judecată ce avea spre soluţionare două dosare civile, ambele înregistrate pe rolul Curţii de Apel Timişoara, în scopul soluţionării favorabile a acestora.
Ulterior, la data de 14 martie 2012, inculpatul Şerban Nicolae Cătălin a primit, cu ajutorul soţiei sale, de la învinuitul Chişărău Iacob suma de 50.000 euro, bani ce fuseseră primiţi de acesta din urmă de la alte două persoane", se mai arată în comunicatul DNA.
Denunţătorul vicepreşedintelui Curţii de Apel Timişoara, autorul unui carnagiu în care au murit trei tineri FOTO
După ce a fost reținut aseară, urmează ca judecătorul Cătălin Șerban să fie prezentat în cursul zilei de a