Constantin Brâncuşi s-a urcat binişor pe spatele Păsării Măiastre la 16 martie 1957 şi a zburat acolo unde formele sunt pure... Nedumerirea noastră a celor ce ne chinuim să-l înţelegem e cum a ajuns el să facă aici pe pământ formele pure? Cum a putut să facă piatra, bronzul, marmura să zboare, să ţipe, să cânte, să se unduiască?
"Multe şi stufoase probleme le pui oamenilor, Constantine... Tu cum te-ai defini? Ce eşti?" Şi Brâncuşi spuse: "Toţi mă caută în complicat. Eu locuiesc în simplu... Problema e la mintea cocoşului....? (...) Sunt oul lui Columb..." – dialog cu Camil Ressu, la Paris.
"Brâncuşi a fost un mister de om" – Miliţa Petraşcu.
Ce fiori trebuie să fi trecut prin inimile celor care intrau în atelierul lui din pretenţiosul Paris, atelierul în care încercase să-şi creeze spaţiul pur şi util al unei case ţărăneşti.
"A intra în atelierul lui Brâncuşi era ca şi cum ai fi pătruns într-o altă lume: culoarea albă năpădea până şi cuptorul de cărămizi, făcut de însuşi Brâncuşi, şi hornul, fiindu-i accentuată pe alocuri de câte un butuc de stejar cioplit cu barda ori cu razele metalice auirii ale vreunei forme dinamice şi polisate, aşezate pe un piedestal. În atelier nu se afla nici un obiect care să provină din magazine: nu existau nici scaune, nici mobile (Brâncuşi evita mobilele prea comode, spunând că «prea mult confort te predispune la lene şi îţi fură din energie». (amintiri ale Miliţei Petraşcu)...) Un cilindru de ghips dur şi alb, cu un diametru de doi metri, înfipt în pământ, folosea drept masă, iar câteva trunchiuri de copaci găunoşi – drept bănci; pe ele erau azvârlite perne mici, făcându-le astfel mai plăcute".
"În atelierul lui Brâncuşi am avut sentimentul minunat al veşniciei." (Barbara Hepworth)
Brâncuşi a fost un mister de om... Conştient de valoarea lui încă din copilărie, a făcut orice să ajungă să fie
