Sute de copii din Republica Moldova se autoizolează din cauză că sistemul de instruire a elevilor cu probleme de auz nu a fost reformat şi modernizat. În loc să-i asigure cu proteze performante, statul le oferă locuri în internate sărăcăcioase.
Odată cu dezvoltarea medicinii, problemele de auz nu ar trebui să fie un verdict irevocabil, aşa cum era pe timpuri. Chiar şi un copil cu surditate severă poate învăţa să vorbească, dacă dispune de aparate auditive moderne şi se află într-un mediu favorabil pentru recuperare.
Sistemul existent în Republica Moldova îi izolează însă pe aceşti copii în instituţii speciale, asftel că cei mai mulţi aşa şi nu învaţă să vorbească şi sunt lipsiţi de şansa de a trăi o viaţă normală.
„În general, termenul surdo-mut este impropriu. O persoană care are auzul afectat nu poate vorbi doar din cauza că nu şi-a dezvoltat comunicarea, ci a învăţat doar limbajul mimico-gestual", afirmă preşedintele Asociaţiei Copiilor Surzi, Veronica Căpătici.
Nu îşi pot antrena vocea
La şcoala pentru hipoacuzici din satul Hârbovăţ, raionul Călăraşi, chiar dacă unii dintre cei peste 100 de elevi pot vorbi, practica din instituţie i-a făcut să adopte comportamentul unor persoane surdo-mute.
Programul Ministerului Educaţiei prevede că absolvenţii acestei instituţii ar trebui să aibă abilităţi de vorbire şi o cultură generală la nivelul semenilor lor din şcolile generale.
În realitate, lucrurile stau cu totul altfel, întrucât aici chiar şi cei care pot vorbi nu au condiţii să se dezvolte şi să-şi antreneze vocea. La lecţii, la pauze şi la activităţile extraşcolare gesturile şi mimica le înlocuiesc comunicarea firească. Aparatele auditive, care ar trebui să-i ajute să vorbească, se prăfuiesc uitate prin sertare. În aceste condiţii, vocabularul copiilor rămâne extrem de sărac, iar vocea spartă şi nefirească îi trădează mereu.
