Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noile tehnologii IT în domeniul educaţiei, în dezbatere la Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 16 martie 2012 ·

Evenimentul a fost organizat de IMB România

Reprezentanţi a mai multor Universităţi din ţară cu profil tehnologic, economic, medical şi de ştiinţe fundamentale s-au reunit, ieri, la Braşov, la Aula „Sergiu T. Chiracescu” la dezbaterea anuală organizată de IBM România. În acest an, întâlnirea „IMB Smarter Computing Initiative Roundtable” a avut în centru tehnologia cloud (Cloud Computing), sau „lumea informatică a viitorului”, care poate fi folosită inclusiv în domeniul educaţiei. Conceptul (şi serviciul) de cloud computing, a apărut şi s-a dezvoltat din necesitatea de a putea accesa date, fişiere, programe de oriunde şi, mai ales, de pe orice dispozitiv care poate fi conectat la internet.

„Evenimentul este o iniţiativă IMB legată de sistemele de calcul mai inteligente, Smarter Computing care se bazează pe tehnologii noi, dezvoltate de IMB, de tipul Cloud Computing. Acestea permit accesul la resurse puternice de calcul. Prin aceste servicii procesul de învăţământ devine mai performant şi mai eficient din punct de vedere financiar. Dezbaterea vizează modul în care le putem îmbunătăţi, respectiv folosirea prin conjuncţie. Aceste structuri sunt utile în primul rând studenţilor, pentru că permite realizarea laboratoarelor la distanţă. Practic, aceste sisteme nu mai au nevoie de prezenţa echipamentelor costisitoare la fiecare instituţie de învăţământ. De la distanţă, printr-un laborator de sisteme, studenţii, profesorii pot accesa prin virtualizare aceste resurse astfel încât să-şi planifice şi să-şi poată face un proces de învăţămînt mai flexibil, să schimbe, să dimensioneze, să adauge etc”, a precizat dr.Theodor Borangiu, coordonator Relaţii Universitare din cadrul IBM România.

Tot la Braşov, în aceste zile, se desfăşoară cea de-a opta ediţie a forumului naţional IMB Academic Days for Universities in Romania ce are ca temă Educaţia

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România - singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis la Bruxelles raportul de progres privind reducerea deficitului. Riscă suspendarea de fonduri UE

News.ro acum 49 minute
România nu a trimis Comisiei Europene (CE) Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, pe care trebuia să îl trimită până la data de 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe 7 ani, a transmis Comisia Europeană pent

TURCIA riscă pierderi de 300 de milioane de lire sterline din cauza boicotului turiştilor indieni. Anulările de vacanţe au crescut cu 250%

Gandul acum o ora
Pe fondul sprijinului declarat pentru Pakistan, Turcia se confruntă cu un val masiv de anulări din partea turiștilor indieni, punând în pericol venituri de sute de milioane de lire sterline din turism. Turcia ar putea pierde peste 300 de milioane de

Începe a doua etapă de înscriere în învățământul primar. Iată când se încheie

Ziua Constanta acum o ora
Cea de-a doua etapă de înscriere în învățământul primar începe vineri și se încheie pe 29 mai, prevede calendarul aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. În această etapă se depun/transmit cererile-tip de înscriere la secretariatul unității d

Temperaturi ridicate la început de iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 27 minute
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale la începutul lunii iunie, în cea mai mare parte a țării, potrivit prognozei pe patru săptămâni emise de Administrația Națională de Meteorologie. Săptămâna 26.05.2025 – 02.06.2025 Valori

Liberalul Stelian Bujduveanu ar putea deveni vineri primar interimar al Capitalei. Se vrea o nouă majoritate în Consiliul General al Municipiului București

Adevarul acum 2 ore
Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) ar putea deveni primar interimar al Capitalei, conform unui proiect de hotărâre care urmează să fie dezbătut în şedinţa de vineri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Xiaomi lansează un nou cip pentru smartphone-uri care rivalizează cu cele pentru dispozitivele Apple, la un preţ semnificativ mai mic

News.ro acum 2 ore
Gigantul chinez al tehnologiei Xiaomi îşi intensifică ofensiva împotriva Apple, lansând un smartphone cu un cip avansat, dar la un preţ considerabil mai accesibil, relatează CNBC. Noua serie de telefoane Xiaomi 15S Pro, echipată cu procesorul Xring

Țara în care oamenii se vor pensiona la 70 de ani. Este cea mai ridicată vârstă din Europa

HotNews acum o ora
Danemarca ar urma să aibă cea mai ridicată vârstă de pensionare din Europa, după ce Parlamentul a adoptat o lege prin care aceasta va fi crescută la 70 de ani până în 2040, relatează BBC, potrivit News.ro. Începând din 2006, Danemarca a legat vârsta

ULTIMA ORĂ Administrația Trump a interzis complet Universității Harvard să mai aibă studenți străini. Ce se întâmplă cu cei care îi urmează cursurile în prezent

HotNews acum 10 ore
Administrația Trump a revocat complet dreptul Universității Harvard de a înscrie studenți internaționali, într-o confruntare tot mai tensionată cu prestigioasa instituție din Ivy League. Mii de studenți străini deja înscriși sunt nevoiți acum fie să

Traian Băsescu consideră că Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă „trebuie să răspundă în fața legii”

HotNews acum 13 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a acuzat guvernele conduse de Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu că au admnistrat bugetul public „în interesul clientelei politice şi în interes electoral, încălcând grav şi Legea Finanţelor Publice şi Legea Responsabil

Horoscop pentru vineri, 23 mai 2025. Sănătatea unei zodii este afectată azi

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Astazi ai șanse să privești obiectiv la evenimentele în care esti implicat si la relatiile cu ceilalti. Debaraseaza-te rapid de persoanele nepotrivite si gaseste solutii optime de a te extrage din situatii sau evenimente care te consuma fara

Vremea

București
acum

19°
vin.

14°/31°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/14°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

17°
vin.

14°/27°
sâm.

12°/18°
dum.

10°/13°
lun.

9°/20°
Constanta
acum

15°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/21°
dum.

14°/20°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/20°
sâm.

9°/14°
dum.

7°/13°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/22°
sâm.

10°/14°
dum.

6°/19°
lun.

8°/18°