Dupa ce am incercat sa explic de ce lui Mihai Gadea i-a fost imposibil sa scoata prea multe informatii de la premierul Mihai Razvan Ungureanu, indiferent cat de pregatit sau cat de incisiv s-ar fi dovedit, voi continua aceasta analiza dintr-o noua perspectiva. Din directia lui Mihai Razvan Ungureanu. Si o spun din capul locului: nici el, indiferent cat de cooperant ar fi dorit sa fie, nu putea face mai mult in dialogul cu Gadea. De ce? Pentru ca, neavand ce sa spuna, nu putea raspunde la niciuna dintre intrebarile importante. Si nu avea ce sa spuna pentru ca pur si simplu nu stia. Dar de ce nu stia?
In cariera sa politica, Mihai Razvan Ungureanu nu a fost niciodata silit sa se lupte. Sa se lupte cu adevarat. Este consecinta unei ascensiuni aproape fulgeratoare, intemeiata pe cateva calitati reale pe care tanarul istoric le-a dovedit din capul locului. O cultura temeinica, buna cunoastere a unui numar impresionant de limbi straine, orientarea sa categoric pro-occidentala, duplicitatea, forta de persuasiune, discretia si un indiscutabil talent diplomatic. Nu ii ridic osanale. Incerc doar sa explic drama unui om. Care a avut o ascensiune usoara, impins mereu de la spate de catre unii si altii si care foarte repede va fi silit sa se transforme intr-un fel de acar Paun. Castanele pe care le scoate din foc, care apartin altora, si le va insusi pana cand ii vor frige mainile.
Mihai Razvan Ungureanu a fost scos din palarie printr-o complexa miscare de prestidigitatie operata de Presedintele Traian Basescu. El a incercat astfel, in primul rand, sa degreveze PD-L de consecintele unei guvernari dezastruoase, sa-l evacueze pe Boc de pe nava pe cale de a se scufunda, in al doilea rand, sa cosmetizeze guvernarea si, implicit, propriul regim, imbrobodindu-i pe cetateni si, ceea ce este de retinut, in al treilea rand, sa identifice din timp un vii
