Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucuresti: Explozie intr-un bloc din zona Aparatorii Patriei

Publicat in HotNews, vineri 16 martie 2012 ·

O femeie a fost transportata la spital cu arsuri, vineri dimineata, in urma unei explozii produse intr-un bloc din zona Aparatorii Patriei, a declarat, pentru Agerpres, purtatorul de cuvant al ISU Bucuresti, Daniel Vasile: "La ora 5.39 s-a semnalat ca pe strada Moldovita din cartierul Aparatorii Patriei s-a produs o explozie urmata de un scurt incendiu, stins pana la sosirea echipajelor de pompieri, la nivelul etajului 7 al unui bloc de locuinte. La sosirea fortelor de interventie, a fost identificata o victima de aproximativ 80 de ani, femeie, ce prezenta arsuri. Ulterior i s-a acordat primul ajutor medical si a fost transportata la Spitalul Bagdasar, unde s-a stabilit ca prezinta arsuri de gradul II si III pe torace, abdomen si membre".

El a precizat ca structura de rezistenta a imobilului nu a fost afectata in urma exploziei: "Au fost afectate alte apartamente de pe acelasi nivel - usi dislocate sau ferestre sparte - inclusiv autoturisme, in urma caderii de elemente de structura si de fatada a imobilului", a adaugat Daniel Vasile.

Potrivit acestuia, la o prima evaluare, sunt afectate cinci apartamente, iar ferestrele sunt sparte la aproape tot palierul. Daniel Vasile a mai precizat ca acumularea de gaze este cauza probabila a incidentului. 'Din declaratiile victimei, a folosit aragazul pentru incalzirea locuintei si l-a uitat deschis', a adaugat purtatorul de cuvant al ISU Bucuresti. O femeie a fost transportata la spital cu arsuri, vineri dimineata, in urma unei explozii produse intr-un bloc din zona Aparatorii Patriei, a declarat, pentru Agerpres, purtatorul de cuvant al ISU Bucuresti, Daniel Vasile: "La ora 5.39 s-a semnalat ca pe strada Moldovita din cartierul Aparatorii Patriei s-a produs o explozie urmata de un scurt incendiu, stins pana la sosirea echipajelor de pompieri, la nivelul etajului 7 al unui bloc de locuinte. La sosirea forte

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui George Simion după anunțul de trimitere în judecată a lui Călin Georgescu. „Arată fața dictatorială a acestui regim”

HotNews acum 7 ore
George Simion spune că trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu demonstrează „clar fața dictatorială a acestui regim”. Liderul AUR a reacționat la jumătate de oră de la anunțul Parchetului General. „Trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu a

Însărcinatul american cu afaceri: Angajamentul SUA față de România este de neclintit

HotNews acum 10 minute
Însărcinatul cu afaceri al SUA, Michael Dickerson, a declarat că partea americană își dorește „întărirea relațiilor solide” pe care le are cu România, miercuri, în cadrul recepției organizate de ambasadă cu prilejul Zilei Independenței a Statelor Un

Ce se întâmplă cu moţiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen, inițiată de Gheorghe Piperea: „Semifinala s-a terminat, acum urmează finala”

HotNews acum 27 minute
Moțiunea de cenzură depusă împotriva Comisiei Europene conduse de Ursula von der Leyen urmează să fie dezbătută luni și votată joi, în sesiunea plenară a Parlamentului European de la Strasbourg. Anunțul a fost făcut miercuri seară de eurodeputatul G

LIVE VIDEO Ilie Bolojan prezintă măsurile fiscale, într-o conferință de presă

Ziua Constanta acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan susține, azi, 02 iulie, la Palatul Victoria, o conferință de presă în care va face public pachetul de măsuri fiscale pe care le va lua Guvernul în perioada următoare pentru a rezolva problema deficitului bugetar excesiv.

Adrian Nicușor Nica, noul președinte al ANAF!

Ziua Constanta acum 2 ore
Adrian Nicușor Nica este noul președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrviti deciziei de numire, semnată de premierul Ilie Bolojan, și publicată miercuri în Monitorul Oficial. Acesta a deținut funcția de șef al Corpului de contro

Cristian Tudor Popescu îl provoacă pe Ilie Bolojan: „Nu știu cum ar putea premierul să accepte acest jaf cu legea în mână”

HotNews acum 3 ore
Scriitorul și gazetarul Cristian Tudor Popescu a reacționat miercuri, înainte ca premierul Ilie Bolojan să anunțe pachetul de măsuri fiscale, criticând dur faptul că bonusurile, „salariile uriașe” și pensiile speciale de la stat nu sunt vizate direc

Patronatele atacă dur majorările de taxe anunțate de Ilie Bolojan: „Din nou mediul privat și cetățenii vor purta povara”

HotNews acum 3 ore
Confederația Patronală Concordia a declarat, miercuri, într-un comunicat de presă, „că își exprimă profunda îngrijorare și nemulțumire față de pachetul de măsuri fiscale anunțat astăzi de premierul României”. „Deși înțelegem imperativul echilibrării

Mihai Leu va fi înmormântat vineri în orașul său natal

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
, fostul campion mondial de box, va fi înmormântat vineri, în orașul său natal, Hunedoara, după cum au anunțat apropiații săi pe pagina de Facebook a pugilistului.

Ilie Bolojan spune că primele de pensionare de la CCR sunt imorale. „Ele sunt legale, dacă au bani să le dea”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri, 2 iulie, că „primele de pensionare" pe care le solicită judecătorii de la Curtea Constituţională deși sunt legale pot fi considerate, în contextul actual, „imorale".

Nicușor Dan și Ilie Bolojan, la AMBASADA SUA de Ziua Independenței: „România merge alături de aliatul său strategic”

Gandul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan participă miercuri seara la o recepție oferită de Ambasada Statelor Unite ale Americii (SUA) cu ocazia celei de-a 249-a aniversări a Zilei Independenței. Potrivit programelor oficiale ale celor doi,

Vremea

București
acum

24°
mie.

17°/31°
joi

17°/33°
vin.

22°/35°
sâm.

21°/33°
Iasi
acum

19°
mie.

14°/29°
joi

17°/31°
vin.

18°/34°
sâm.

15°/28°
Constanta
acum

19°
mie.

18°/27°
joi

19°/26°
vin.

20°/27°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

11°/30°
joi

14°/33°
vin.

18°/35°
sâm.

15°/30°
Timisoara
acum

21°
mie.

14°/34°
joi

16°/39°
vin.

20°/40°
sâm.

18°/34°