În perioada 6-7 aprilie, viitorii absolvenţi de clasa a VIII-a pot afla ce le oferă liceele la care visează să intre. Târgul va avea loc la Aula Universităţii
În săptămâna 2-6 aprilie – săptămâna „Şcoala altfel”, elevii vor merge în excursii tematice, vor vizita muzee, vor participa la cercuri de pictură sau de muzică. De altfel, activităţile programate de fiecare şcoală în parte vor fi afişate şi pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov, promite Dănuţ Bălan, inspector Activităţi educative formale şi nonformale. Tot în această săptămână, potrivit sursei citate, liceele din judeţ îşi vor prezenta oferta educaţională viitorilor absolvenţi de clasa a VIII-a. Ca şi anul trecut, Târgul va fi organizat în Aula Universităţii, dar şi la Făgăraş (pentru liceele din zonă) şi la Rupea.
„Până atunci, mai avem, în perioada 30-31 martie, Târgul meseriilor, unde şcolile tehnice vor prezenta oferta pentru şcoala profesională. Târgul, de asemenea, va avea loc la Aula Universităţii”, a mai spus Dănuţ Bălan. În perioada 6-7 aprilie, viitorii absolvenţi de clasa a VIII-a pot afla ce le oferă liceele la care visează să intre. Târgul va avea loc la Aula Universităţii
În săptămâna 2-6 aprilie – săptămâna „Şcoala altfel”, elevii vor merge în excursii tematice, vor vizita muzee, vor participa la cercuri de pictură sau de muzică. De altfel, activităţile programate de fiecare şcoală în parte vor fi afişate şi pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov, promite Dănuţ Bălan, inspector Activităţi educative formale şi nonformale. Tot în această săptămână, potrivit sursei citate, liceele din judeţ îşi vor prezenta oferta educaţională viitorilor absolvenţi de clasa a VIII-a. Ca şi anul trecut, Târgul va fi organizat în Aula Universităţii, dar şi la Făgăraş (pentru liceele din zonă) şi la Rupea.
„Până atunci, mai avem,