Un bărbat în vârstă de 39 de ani din localitatea Grădiştea, judeţul Călăraşi, a depus o plângere la Parchetul Judecătoriei Călăraşi, în care reclamă că trei persoane din comună l-au dus cu maşina într-o pădure şi l-au obligat să sape o groapă, unde a fost ţinut acoperit cu pământ circa 30 de minute, transmite corespondentul agenţiei Mediafax.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Călăraşi, inspector Ramona Tudor, în plângere, bărbatul spune că, joi, a fost urcat într-o maşină Dacia Papuc de către trei bărbaţi din Grădiştea, care i-au spus că îl vor duce la Bucureşti.
Cei trei însă au oprit maşina în pădurea Ciornuleasa, unde a fost săpată o groapă de 1,70 metri lungime şi 50 de centimetri adâncime, unde a fost băgat bărbatul, care apoi a fost acoperit cu pământ până la brâu şi ameninţat.
"După 30 de minute l-au scos din groapă şi l-au dus acasă, practic s-au întors la Grădiştea , nu s-au mai dus la Bucureşti. Toate acestea rezultă din declaraţia victimei. Poliţiştii au făcut cercetări la faţa locului, a fost identificată şi groapă săpată, situată la 20 de metri de drumul de la marginea pădurii", a declarat inspector Ramona Tudor.
Poliţiştii au început cercetările în acest caz, iar criminaliştii au ridicat probe din pădure, cei trei suspecţi fiind acuzaţi de lipsire de libertate şi ameninţare.
De asemenea, primarul localităţii Grădiştea, Alexandru Boboc (PC), a declarat că acţiunea celor trei persoane are "iz politic", în condiţiile în care bănuieşte că aceştia au fost instigaţi de un contracandidat de-al său.
"Este o poveste veche aici, la noi la Grădiştea. O poveste cu izlazul, cu multe reclamaţii la Parchet şi cu faptul că există un dosar pe rol la instanţă. În acest context, într-un ziar din Călăraşi a apărut un articol în care eu sunt acuzat de fapte de corupţie. Practic, contracandidatul meu din partea Part