Pe finalul partidei de la Chiajna, mai vechiul conflict dintre galerie şi Dani Coman şi-a desfăşurat un nou episod. Înjurat de fanii de la peluza din spatele său, portarul şi-a pierdut cumpătul şi a aruncat cu o sticlă de apă înspre suporteri.
CLICK AICI PENTRU VIDEO
Recipientul l-a nimerit pe unul dintre ultraşi, moment în care colegii din peluză au încercat să rupă gardul şi să intre pe teren. Până la sfârşitul meciului, timp de aproximativ 10 minute, suporterii nu au mai încurajat echipa şi l-au înjurat pe Dani Coman. "Dani Coman eşti o mizerie" şi "pleacă din Giuleşti", s-a auzit din partea galeriei care a scandat şi numele lui Marius Şumidică. Altfel, nici Alexandru Ioniţă nu a avut parte de un tratament mai frumos din partea propriilor fani, atacantul fiind huiduit în momentul schimbării.
Sunt înjuraţi gratuit oameni care au făcut performanţă şi istorie cu Rapid. Contestările sunt normale, dar la finalul jocului
Răzvan Lucescu, antrenor Rapid
M-a înjurat un grup mic care are ceva cu mine. Nu e prima dată când aceşti fani mă înjură, o fac mereu de la începutul meciului şi până la final
Dani Coman, portar Rapid
Pe finalul partidei de la Chiajna, mai vechiul conflict dintre galerie şi Dani Coman şi-a desfăşurat un nou episod. Înjurat de fanii de la peluza din spatele său, portarul şi-a pierdut cumpătul şi a aruncat cu o sticlă de apă înspre suporteri.
CLICK AICI PENTRU VIDEO
Recipientul l-a nimerit pe unul dintre ultraşi, moment în care colegii din peluză au încercat să rupă gardul şi să intre pe teren. Până la sfârşitul meciului, timp de aproximativ 10 minute, suporterii nu au mai încurajat echipa şi l-au înjurat pe Dani Coman. "Dani Coman eşti o mizerie" şi "pleacă din Giuleşti", s-a auzit din partea galeriei care a scandat şi numele lui Marius Şumidică. Altfel, nici Alexandru Ioniţă nu a avut parte de un trata