* cinci hoţi mergeu cu prada, ziua în amiaza mare, pe Str. Danubiului * spre ghinionul lor, s-au întâlnit cu o patrulă a Poliţiei Locale, iar acum sunt cercetaţi penal pentru furt calificat
La Brăila, hoţii care devalizează imobilele vechi au căpătat un asemenea curaj, încât umblă ziua în amiaza mare pe străzile municipiului, cu prada încărcată în căruţe, la vedere. Câteodată, însă, se întâmplă să-i oprească patrulele Poliţiei Locale şi să îi ia la întrebări. Aşa s-a întâmplat, în urmă cu două zile, cu un grup de 5 indivizi, care se deplasa cu o căruţă încărcată cu 300 de cărămizi pe Str. Danubiului. Chestionaţi de poliţiştii locali, indivizii au recunoscut că sustrăseseră cărămizile dintr-un imobil dezafectat, situat pe Str. Danubiului, la nr. 16. Cei cinci - Florin I., 37 de ani, Gigel N., 30 de ani, Nicolae B., 20 de ani, Ionel S., 19 ani, şi Tudor C., 16 ani - au fost reţinuţi şi predaţi reprezentanţilor Poliţiei Municipiului Brăila, care continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi furt calificat. * cinci hoţi mergeu cu prada, ziua în amiaza mare, pe Str. Danubiului * spre ghinionul lor, s-au întâlnit cu o patrulă a Poliţiei Locale, iar acum sunt cercetaţi penal pentru furt calificat
La Brăila, hoţii care devalizează imobilele vechi au căpătat un asemenea curaj, încât umblă ziua în amiaza mare pe străzile municipiului, cu prada încărcată în căruţe, la vedere. Câteodată, însă, se întâmplă să-i oprească patrulele Poliţiei Locale şi să îi ia la întrebări. Aşa s-a întâmplat, în urmă cu două zile, cu un grup de 5 indivizi, care se deplasa cu o căruţă încărcată cu 300 de cărămizi pe Str. Danubiului. Chestionaţi de poliţiştii locali, indivizii au recunoscut că sustrăseseră cărămizile dintr-un imobil dezafectat, situat pe Str. Danubiului, la nr. 16. Cei cinci - Florin I., 37 de ani, Gigel N., 30 de ani, Nicolae B., 2