De când era mic şi-a dorit să cânte. A debutat la serbarea de sfârşit de an, la şase ani, cu “Trecea fanfara militară”, a lui Dan Spătaru, la Şcoala nr. 11, de pe strada Lămâiţei, unde locuieşte şi acum.
Păinţii lui Mircea Vanca, Petre, fost mecanic de locomotivă (l-a luat Dumnezeu lângă el), a vrut să-l vadă inginer, dar mama, Rozalia, care a lucrat o viaţă la ONT, a rămas discretă întotdeauna şi i-a lăsat mână liberă.
De la şcoala generală 11, s-a transferat la Şcoala de Muzică, unde a început la clasa de flaut, instrument care i-a rămas prieten pe tot parcursul vieţii. Liceul l-a început la zi, la nr. 4 (Informatica de astăzi).
Viaţa i-a luat alt curs brusc, după ce tatăl său a fost condamnat la închisoare de comunişti. „Tata era mecanic pe Orient Expres. Unul dintre acari, bătrân, a uitat să aprindă felinarul, iar trenul a deraiat pe câmp. Au fost mulţi răniţi şi câţiva răniţi. Tata a fost acuzat că trebuie să intuiască că este posibil să fie stins semnalul. A făcut zece ani de puşcărie. Şi acarul a fost închis. A murit după un an. M-a afectat foarte mult acest eveniment, care a avut loc în data de 1 octombrie 1966, între Crăciunel şi Bucerdea, lângă Teiuş. Din păcate, nici în ziua de astăzi, tata nu a fost reabilitat şi a plecat cu această supărare în mormânt. Aşa au fost vremurile. Ne-au confiscat casa, ne-au luat din casă…”, povesteşte Mircea.
În acest context, a trecut la seral. În paralel, a început cursurile de canto, la Şcoala Populară de Artă, cu profesorul Nicolae Bârsan, “un om deosebit şi ca om şi ca profesor”.
“Cu Sandu Albiter mă ştiam de ceva vreme, eu apărând cu flautul în diverse spectacole şi trupe din Braşov. Sandu mi-a propus să fac parte din «Grup 74». Făceam repetiţii la Casa de Cultură a Studenţilor de la Rectorat, în beci. Acolo am făcut primele spectacole”, spune Mircea. La acea vreme, Braşovul “colcăia”
