Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MASACRUL DE LA COAFOR. Patru poliţişti sunt cercetaţi disciplinar pentru neglijenţă în serviciu

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 17 martie 2012 ·

Ultimele informaţii cu privire la ancheta masacrului de la coaforul din zona Perla, din Bucureşti, de la începutul acestei luni, vin din partea Poliţiei Capitalei. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

Noul chestor, Lucian Guran, a declarat, astăzi, că patru poliţişti sunt cercetaţi disciplinar pentru neglijenţă în serviciu şi vor fi deferiţi Comisiei de disciplină. Poliţiştii sunt anchetaţi în legătură cu nesoluţionarea rapidă a plângerii Florinei Vlădan, ucisă la patru zile după ce reclamase Secţiei 14 că soţul său, agent de poliţie, o ameninţă şi că deţine o armă de foc.

"Comisia de disciplină va analiza fapte şi va acţiona în consecinţă", a spus chestorul principal Guran. Este vorba despre trei ofiţeri de la Secţia 14, şeful Secţiei 14, şeful Biroului de Ordine publică şi şeful Serviciului de proximitate, precum şi un agent de la secretariatul secţiei. Chestorul Lucian Guran a mai adăugat faptul că unul dintre ofiţeri a mai fost în vizorul comisiei pentru fapte similare.

În ancheta internă a mai fost implicat un agent, de la Serviciul de Proximitate, care a primit de la superiori o atenţionare.

Pe 5 martie 2012, şoferul Policlinicii MAI Gheorghe Vlădan, a intrat înarmat în coaforul din zona Perla, din Bucureşti, unde lucra soţia sa şi a deschis focul. A omorât două persoane, Floriana Vlădan, şi o altă angajată a salonului şi a mai rănit alte şase persoane. Vlădan a fost reţinut la scurt timp de la incident, iar acum se află în arestul poliţiei.

Soţii Vlădan se aflau în divorţ, termenul de judecată fiind pe 7 martie.

CITIŢI ŞI: MASACRUL DE LA COAFOR. Victimele, audiate la Parchetul GeneralMASACRUL DE LA COAFOR. Gheorghe Vlădan a fost expertizat la JilavaINTERVIUL ZILEI. Abdo Salem, specialist IML, despre autorul masacrului de la coafor: "Vlădan nu are cum să ne fenteze"MASACRUL DE LA COAFOR. Criminalul s-a răzg

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 45 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 24 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Rezultatele inițiale ale examenului de Titularizare 2025 se afișează astăzi. Când se pot depune contestațiile

Mediafax acum 15 minute
Astăzi, 22 iulie, apar notele inițiale la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar. Rezultatele pot fi verificate atât la sediile inspectoratelor școlare, cât și online, pe pla

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 3 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Autorităţile din Hong Kong investighează o scurgere de date la Louis Vuitton: 419.000 de clienţi afectaţi

News.ro acum 2 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Hong Kong a anunţat luni că investighează o breşă majoră de securitate care a expus informaţiile personale a aproximativ 419.000 de clienţi ai brandului de lux Louis Vuitton, incident care face parte dintr-o

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°