Astfel, în intervalul orar 6.00-10.00, toate firmele de salubrizare vor spăla, centimetru cu centimetru, mai multe străzi din Capitală. Săptămâna aceasta primarul general, Sorin Oprescu, a convocat comandamentul pentru curăţenia de primăvară, la care au participat reprezentaţi ai operatorilor de salubrizare, ai Administraţiei Domeniului Public din toate sectoarele Capitalei, precum şi ai direcţiilor din primăria generală.
Edilul-şef a cerut în mod expres, în cadrul comandamentului, operatorilor de salubrizare să desfiinteze depozitele necontrolate de deşeuri menajere şi a solicitat salubrizatorilor ca, în cel mai scurt timp, să elimine mizeria de pe străzi, să spele arterele şi trotuarele, precum şi să se acţioneze cu prioritate pentru îndepărtarea desenelor graffiti de la baza clădirilor de pe marile bulevarde. Pe lângă alte operaţiuni de igienizare şi curăţenie, vor fi curăţate şi reamenajate spaţiile verzi aferente marilor bulevarde, dar şi amenajarea altora noi. Astfel, 32 de utilaje şi 135 de muncitori vor mătura şi spăla străzile şi trotuarele şi vor evacua depozitele necontrolate de deşeuri. (Alex Saulea)
Zonele în care va începe curăţenia
Sectorul 1 - Romprest Service S.A.
Traseu: Piaţa Universitaţii - Piata Victoriei - (bd. Magheru - str. Lascar Catargiu)
Utilaje - 1 tractor cu bazin, 4 autocisterne, 1 autoperie
Fortă umană - 25 operatori
Sectorul 2 -S.C. Supercom S.A
Traseu: Piata C.A. Rosetti - B-dul Carol I - Calea Moşilor
Utilaje - 4 autocisterne, 2 autoperii
Fortă umană - 10 operatori
Sectorul 3 - Rosal SA
Traseu: Piata CA Rosetti - bd. Carol I - bd. Regina Elisabeta bd. IC. Brătianu
Utilaje - 3 autocisterne, 3 autoperii
Fortă umană - 50 operatori
Sector 5 - Romprest Service S.A.
Traseu: bd. Regina Elis