O emisiune genială. E în franceză, dar sînt destule poante vizuale bune. Un Sarkozy care şi le ia una cîte una relaxat. Care serveşte foarte bine moderatorului cîteva scatoalce. Cele mai reuşite: este “deconspirat” faptul că reuniuni spontane cu publicul sînt de fapt bine agitate şi regizate de oamenii de partid. Sarko dă replica arătîndu-l pe agitatorul de platou care animă publicul.
Cealaltă, cînd îi cere moderatorul să comenteze secvenţe clare în care preşedintele îşi repetă discursurile cuvînt cu cuvînt în împrejurări diferite, în ani diferiţi, ca papagalul. Sarko răspunde ceva de genul: eşti culmea, ce să mai comentez, asta e m-ai prins, m-ai făcut praf, acuma vrei şi comentariu.
Una peste alta, lecţia ar fi în două sensuri: pentru televiziuni, că poţi să faci capodoperă cu marfa de arhivă pe care o strîngi grămezi doar dacă mai ai şi timp şi oameni să interpreteze, să claseze, să dea traduceri deştepte; pentru politicieni că, dacă tot sînt obsedaţi de imagine, să facă bine să şi înveţe ceva despre televiziune, despre media în general. Sarko nu-mi e deloc simpatic, dimpotrivă. Am rîs însă cinstit la glumele lui. (Multam de link, Alexandre!)
Le Petit Journal 16/03/12 – spéciale Nicolas Sarkozy
O emisiune genială. E în franceză, dar sînt destule poante vizuale bune. Un Sarkozy care şi le ia una cîte una relaxat. Care serveşte foarte bine moderatorului cîteva scatoalce. Cele mai reuşite: este “deconspirat” faptul că reuniuni spontane cu publicul sînt de fapt bine agitate şi regizate de oamenii de partid. Sarko dă replica arătîndu-l pe agitatorul de platou care animă publicul.
Cealaltă, cînd îi cere moderatorul să comenteze secvenţe clare în care preşedintele îşi repetă discursurile cuvînt cu cuvînt în împrejurări diferite, în ani diferiţi, ca papagalul. Sarko răspunde ceva de genul: eşti culmea, ce să mai comentez, asta e m-ai prins,
