Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Un pompier de 36 de ani a murit. Copacul pe care-l tăia a căzut peste el

Publicat in Adevarul, sâmbătă 17 martie 2012 ·

Un pompier de doar 36 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă după-amiază, în pădurea Două Veverițe. Pompierul de afla în afara orelor de program, iar accidentul s-a petrecut în timp ce bărbatul a încercat să taie un copac.

Pompierii de la Descarcerare au reușit să-l scoată pe bărbat de sub copacul care a căzut peste el, însă medicii de la SMURD care au sosit la locul accidentului nu au mai reușit să-l resusciteze pe bărbatul accidentat. Acesta a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență, fără a mai putea fi salvat.

La Două Veverițe au ajuns și criminaliști, care anchetează împrejurările în care a avut loc tragicul accident. "Din primele cercetări se pare că bărbatul tăia un copac, iar acesta, în cădere, l-a lovit. Cercetările sunt în desfășurare", a declarat pentru actualmm.ro Dorin Coste, șeful Serviciului Criminalistic.

Comunicatul ISU Maramureș

"Sâmbătă, 17.07.2012, la ora 16.06, dispeceratul I.S.U. Maramureş a fost anunţat, prin numărul unic pentru urgenţe - 112, că în pădurea de la marginea satului Lăpuşel, comuna Recea, în zona Două veveriţe, s-a produs un accident forestier. Un bărbat a fost prins sub un copac. La locul indicat s-a deplasat un echipaj prim ajutor S.M.U.R.D. şi unul de descarcerare al Detaşamentului de Pompieri Baia Mare. Personalul I.S.U. ajuns la faţa locului a constatat că victima accidentului este plt.maj. Florin Sălnicean, şef gardă intervenţie în cadrul Detaşamentului de Pompieri Baia Mare. Din primele informaţii, plt.maj. Sălnicean, care se afla în timpul său liber, s-a deplasat în pădure, cu scopul de a tăia lemne şi a fost prins sub un arbore care s-a prăbuşit peste el. Echipajul S.M.U.R.D. a găsit victima în stop cardio-respirator. Ca urmare, paramedicii au început imediat manevrele de resuscitare şi au chemat în sprijin un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, după care rănitul a fost tr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 6 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 10 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 13 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 10 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 11 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 11 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 10 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 8 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

19°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

17°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°