Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două atentate cu zeci de victime, în Damasc

Publicat in rfi, sâmbătă 17 martie 2012 ·

Mai mulţi civili şi membri ai forţelor de securitate au fost ucişi în atentate comise sâmbătă dimineaţă la Damasc, a anunţat televiziunea oficială siriană. Telviziunea a anunţat că două atacuri au vizat conducerea poliţiei criminalistice şi un centru de cercetare al aviaţiei, provocând victime în rândul civililor şi al forţelor de securitate. Postul de telviziune afirmă, de asemenea, că "potrivit primelor informaţii este vorba despre maşini-capcană", cel puţin 27 de persoane fiind ucise, iar alte aproximativ 100, rănite.

Una dintre explozii a avut loc între bulevardul Bagdad şi cartierul al-Qasaa, în timp ce o a doua s-a produs în cartierul Duar al-Jamarik, a precizat televiziunea.

Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDH) a declarat, la rândul său, într-un comunicat că mai mulţi membri ai forţelor de securitate au fost ucişi în aceste explozii vizând centre de securitate, fără a le localiza însă.

Mai multe atentate au avut loc în Siria de la izbucnirea, la 15 martie 2011, a unei revolte populare ostile preşedintelui Bashar al-Assad, care refuză să recunoască amploarea acesteia şi acuză "bandele teroriste armate"că sunt la originea violenţelor soldate cu 9.000 de morţi într-un an, potrivit OSDH.

La 3 martie, doi civili au fost ucişi şi alte 20 de persoane au fost rănite într-un atentat sinucigaş comis în oraşul Deraa, leagănul mişcării de contestare din sud, a anunţat agenţia oficială Sana.

La 6 ianuarie, un atentat s-a produs în centrul Damascului provocând zeci de morţi şi răniţi, la două săptămâni după un atac similar imputat de autorităţi Al-Qauda şi de opoziţie regimului contestat al lui Bashar al-Assad.

La 10 februarie, două atentate cu maşină-capcană au afectat Alep (nord), al doilea oraş ca mărime din Siria, provocând 28 de morţi şi 235 de răniţi.

Mai mulţi civili şi membri ai forţelor de securitate au

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 42 minute
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Somaţii - 15 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 7 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 4 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 3 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

25°
mar.

21°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

23°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°