Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marea Britanie şi-a păcălit un aliat important. A vândut Canadei pe bani grei submarine neutilizabile

Publicat in Adevarul, sâmbătă 17 martie 2012 ·

Canadienii au fost de-a dreptul "nesăbuiţi" să cumpere, în 1998, patru submarine pe 750 de milioane de dolari canadieni, când ele nu mai erau funcţionale din 1993, susţine un deptuat britanic aflat în coaliţia de guvernare. Scandalul aduce aminte de cel din România, când guvernul a achiziţionat, în 2003, două fregate britanice second-hand la preţuri supraevaluate.

Guvernul de la Londra nu a făcut decât să păcălească administraţia de la Ottawa când i-a vândut patru submarine uzate. Niciuul din ele nu e operaţional,iar Canada ar trebui să ceară o rambursare Marii Britanii. Sfatul a venit de la Mike Hancock, un deputat britanic liberal-democrat (partid aflat în coaliţia de guvernare a lui David Cameron), într-un interviu pentru televiziunea publică din Canada, scrie AFP, preluat de Mediafax.

"De ce au fost canadienii atât de nesăbuiţi să cumpere? Sunt consternat că am încheiat un acord atât de stupid cu un aliat atât de important....Fie a fost de vină incompetenţa canadienilor, fie Ministerul Apărării din Marea Britanie i-a păcălit", a spus Hancock.

Pentru a fi mai plastic, Hancock a explicat că submarinele erau într-o asemenea stare de degradare, încât pe ele ar fi trebuit scris cu vopsea: "Cumpărători, staţi departe!".

Cumpărate cu sute de milioane, reparate cu miliarde. Tot nefuncţionale

Canada a cumpărat submarinele britanice în 1998 pentru 750 milioane de dolari (circa 574 de milioane de euro) patru submarine care erau scoase din funcţiune din 1993. Apoi, miliarde de dolari canadieni au fost cheltuiţi de Marina canadiană pentru "modernizarea" lor.

În cei 15 ani de când au fost cumpărate, submarinele au funcţionat, în total, trei ani. Şi nu numai că nu au funcţionat şi că repararea lor costă sume uriaşe, dar prezintă un risc pentru viaţa marinarilor. Flota submarinelor cu propulsie clasică a suferit multiple avarii de-a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 5 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 6 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 4 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 5 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 7 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 4 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 12 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 6 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 12 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 10 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°