După aproape un an de pribegie, Steaua s-a întors în "templul" roş-albastru. Au trecut fix 306 zile de când steliştii şi-au făcut bagajele şi au plecat într-un lung periplu prin ţară, pe 16 mai 2011 consemnându-se ultima partidă oficială pe stadionul ce găzduise atâtea performanţe notabile începând cu aprilie 1974. Un sentiment ciudat domnea însă ieri la revenirea echipei în Ghencea: acela că Steaua nu e, încă, la ea acasă.
Vineri, 16 martie 2012, ora 11.00. Steaua se întoarce în Ghencea, după ce tot într-o zi de 16, ce-i drept a lunii mai a anului trecut, părăsea arena care născuse atâtea generaţii de fotbalişti. Au trecut fix 306 zile de când Steaua e victima unui război ce nu-i aparţine. Iar meciul cu Astra, pus în contextul reîntoarcerii echipei în Ghencea, poate fi un restart al unei trupe ce părea că îşi pierde identitatea cu fiecare zi ce trecea. Numai că un sentiment ciudat apăsa ieri încă de la primii paşi în complexul din Drumul Taberei. Acela că Steaua încă nu e la ea acasă. Concret, în fiecare minut, în fiecare secundă, aveai impresia că eşti într-o unitate militară, nicidecum într-o bază de pregătire. Nicidecum într-un stadion, ci într-un obiectiv militar. Unde priveai întâlneai soldaţi cu arma pe umăr, uniforme şi iar uniforme. Nu copii, nu zgomot de jocuri ori de joacă! Nu microbişti! Doar o linişte şi o ordine ce amintesc în fiecare clipă că Steaua e doar o chiriaşă, nu că e la ea acasă.
"Zâmbiţi, sunteţi acasă!"
Antrenamentul de ieri al Stelei, pe terenul 6, a consemnat şi primul contact al multor jucători cu Ghencea. Fraţii Costea, Rusescu, Pîrvulescu, Chipciu, Dănănae, Bourceanu, Machado, Bălan, Roşu, chiar şi antrenorul Ilie Stan, au păşit pentru prima dată de când sunt la Steaua în complexul Ghencea. Cel mai bucuros a fost, evident, Ilie. "Haideţi băieţi, vreau să văd plăcere, bucurie pe chipul vostru astăzi.
