Formarea Guvernului Ungureanu condus de un independent şi compus din politicieni de mâna a doua ai PDL a fost tratată de presă sub semnul unei maladii postdecembriste: Sursa: Octavian Cocoloş

Fixarea exclusivă în prezent, de parcă viaţa politică de tip democratic n-ar fi început cu 22 de ani în urmă, în ianuarie 1990, ci abia în februarie 2012.

Fără raportarea momentului din februarie 2012 la întreaga perioadă post-decembristă nu putem desluşi cum de s-a ajuns la această formulă guvernamentală, dar, mai ales, ce se poate întâmpla pe scena noastră politică în perioada următoare.

În perioada postdecembristă, MRU e al treilea premier independent desemnat să conducă un guvern politic.

Înaintea domniei sale, România a mai avut, aşadar, alţi doi premieri independenţi: Theodor Stolojan (16 octombrie 1991-19 noiembrie 1992) şi Mugur Isărescu (22 decembrie 1999 – 28 decembrie 2000). Nu l-am trecut pe listă pe Nicolae Văcăroiu, fără de partid la preluarea guvernării PDSR (19 noiembrie 1992), nu numai pentru că ulterior el s-a înscris în partid, dar şi pentru că independenţa sa la formarea cabinetului era un simplu truc. Între premierul MRU şi cei doi există unele asemănări:

1) Ca şi ceilalţi premieri, MRU a fost propus şi impus partidului de guvernămînt de către preşedinte.

Ion Iliescu l-a vârât pe gât FSN-ului pe Theodor Stolojan. Mugur Isărescu a fost varianta lui Emil Constantinescu pentru a-l înlocui pe ţărănistul Radu Vasile.

2) Ca şi ceilalţi premieri independenţi, MRU a fost înfăţişat opiniei publice drept o soluţie pentru a pune capăt unei crize.

În cazul lui MRU, s-au invocat mişcările de protest din ianuarie, între noi fie vorba, mult mai puţin ameninţătoare în realitate decât le-a descris presa. Theodor Stolojan a apărut drept premierul capabil să aducă în guvernul FSN un partid