Spre sfarsitul lunii martie a anului 1896, primavara sosise de-a binela in Targul Iesilor, iar dinspre dealurile Muntenimii, Copoului si Sarariei, pe ulite, se prelingeau paraiase firave ce se intorlocau cu altele, ivite prin ograzile inca troienite, ce-si cautau calea spre valea mlastinoasa a Bahluiului.
Infrigurati pana in maduva oaselor de gerul iernii aspre, insetati de caldura soarelui, carduri pestrite de copii si batrani amarati, cu cate o cutie atarnata de gat si botezata pompos dugheana, se ingramadeau pe la colturile insorite ale Ulitei Mari, actualul bulevard Stefan cel Mare.
Zelosii marchitani, iesiti din adancul boltilor unde isi ascunsesera trupurile de vifornita zilelor de iarna, topaind maruntel ca sa-si dezmorteasca talpile, taiau calea trecatorilor in cautarea vreunui musteriu care sa le cumpere putintica lor marfa. Vazduhul era umplut de strigatele lor pitigaiate, care laudau marfa ieftina si buna: sireturi, chibrituri, vacs (crema de ghete), sapun, ace si tot soiul de fleacuri bune la casa omului.
Pe la ceasurile amiezii, in multimea doritoare de clienti, isi facea aparitia un taraf de lautari cu scripci, cobze, nai si o toba cat toate zilele, pe care o mana de mester zugrav vopsise niste franzele "rumene" si cuvintele "Pitaria Romana". Inchizand la repezeala "dughenele", negustorasii se buluceau spre capatul ulitei Podu Vechi (actuala strada Costache Negri), de unde venea alaiul cu taraf.
Ocolind anevoie pezevenchii ce le tineau calea, muzicantii, cu jobene lucitoare si fracuri negre, cantau dupa poftele trecatorilor (ce nu ezitau sa le lase un bacsis) hore, polci, mazurci sau valsuri.
Dupa ce dadeau o raita prin buricul targului, pe Ulita Pitarilor (bulevardul Independentei de azi), neostenitii muzicanti, cu tot alaiul de gura-casca, se indreptau spre Targu Cucu, trecand prin dreptul pi
