Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi totuşi Einstein avea dreptate. Teoria relativităţii rămâne în picioare!

Publicat in Adevarul, sâmbătă 17 martie 2012 ·

Particulele neutrino, despre care s-a crezut până de curând că au depăşit viteza luminii într-un experiment din cadrul CERN, se deplasează cu o viteză mai mică decât cea a luminii, potrivit unor calcule efectuate de o altă echipă de savanţi, care au analizat rezultatele iniţiale, informează AFP.

Rezultatele primelor teste puneau sub semnul întrebării teoria relativităţii şi au zguduit comunitatea oamenilor de ştiinţă. Anunţul făcut la sfârşitul lunii septembrie 2011 afirma că în urma unei "curse de fond" de 730 de kilometri între laboratoarul CERN din Geneva şi laboratorul subteran Gran Sasso din Italia, neutrinii, particule elementare, au trecut linia de sosire cu aproape 20 de metri (sau cu 60 de nanosecunde) înaintea luminii.

Rezultatul a fost deturnat însă, iar într-un comunicat emis de Centre Européen de Recherches Nucléaires (CERN) se arată că noua măsurătoare indică faptul că neutrinii nu au depăşit viteza luminii. "Au început să apară prezumţii potrivit cărora rezultatele iniţiale din proiectul Opera au fost asociate cu o eroare de măsurare", a declarat directorul departamentului de cercetare din cadrul CERN, Sergio Bertolucci.

Rezultatul definitiv, în luna mai

"Însă este important să fim riguroşi", a adăugat Bertolucci, precizând că alte câteva echipe de cercetători de la CERN vor realiza o serie de noi măsurători în luna mai, pentru a se ajunge la un "verdict definitiv" în această chestiune.

Rezultatul cum că neutronii ar fi depăşit viteza luminii a fost atât de surprinzător încât, pentru a elimina orice sursă posibilă de eroare, aceeaşi echipă de oameni de ştiinţă a efectuat teste suplimentare la sfârşitul lunii octombrie 2011. Încă o dată ei au obţinut viteze de deplasare ale neutrinilor superioare celei a luminii.

Datele recoltate în timpul acestor teste suplimentare au fost apoi analizate de savanţii implicaţi în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 21 minute
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 55 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 3 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 2 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 4 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum 35 minute
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum o ora
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Târgul de Crăciun din Craiova, din nou în topul celor mai frumoase din Europa. Peste 80% dintre votanți au fost din afara României VIDEO

Ziare.com acum 57 minute
Craiova a reușit, pentru al doilea an la rând, să ocupe locul al doilea în competiția dedicată celor mai frumoase târguri de Crăciun, organizată anual de European Best Destinations, un site turistic care colaborează oficial cu Comisia Europeană. Cra

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°