Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlament: Locul unde nu s-a votat nimic de la începutul lunii

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 17 martie 2012 ·

De la începutul lunii, în Parlament nu s-a adoptat nicio lege. Săptămâna aceasta, deputaţii au lucrat 5 ore, iar senatorii 35 de minute.

Parlamentul României a înregistrat un nou record trist: nicio lege votată de la începutul acestei luni.

Greva Opoziţiei şi unele tensiuni din cadrul coaliţiei majoritare au făcut ca nici la Senat, nici la Cameră, să nu mai aibă loc, în ultimele două săptămâni, vreo sesiune de vot final.

Ca urmare, cu excepţia legilor cărora le expiră termenul şi trec de la o Cameră la alta prin adoptare tacită, procesul legislativ este inexistent.

La Senat, acest lucru nu este o surpriză, fiindcă greva USL i-a lăsat pe senatori fără cvorum la plen. La Camera Deputaţilor, săptămâna trecută, aleşii au renunţat la sesiunea de vot final, iar marţea aceasta nu au avut cvorum, pe fondul retragerii de la lucrări a deputaţilor UDMR, supăraţi din cauza UMF Târgu Mureş. În plus, pe 15, toţi aleşii au avut liber de ziua maghiarilor din România. Săptămâna aceasta, deputaţii au lucrat circa 5 ore, iar senatorii 35 de minute, conform stenogramelor ședințelor Camerei și Senatului, care pot fi citite pe site-urile respectivelor instituții.

Adrian Moraru: “De-a dreptul ridicol!"

Adrian Moraru, de la IPP, instituţie care monitorizează activitatea Parlamentului, declară că situaţia este de-a dreptul ridicolă: “Este unică până acum şi ca medie, şi ca eveniment punctual“. Ca rezolvare, el recomandă alegerile anticipate. “Să trimitem alţii, şi de la Opoziţie, şi de la Putere, care vor să vină în Parlament".

Moraru mai spune că, din păcate, alte sancţiuni nu pot fi aplicate.

"Ar fi bine să procedăm ca în cazul consilierilor locali, care la trei absenţe succesive îşi pierd mandatul. Dar Constituţia nu include această situaţie printre cele care duc la pierderea mandatului parlamenta

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump Jr. găseşte o modalitate de a da vina pe Ucraina pentru răspândirea incendiilor din Los Angeles

News.ro acum 2 ore
Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a reuşit cumva să târască Ucraina în lupta furibundă a lumii MAGA împotriva democraţilor din California pe tema răspunsului la incendiile de vegetaţie care fac ra

Poziția oficială Holcim România privind decizia Consiliului Concurenței

Ziua Constanta acum 35 minute
Ca urmare a finalizării investigației privind piața cimentului, astăzi, Consiliul Concurenței a anunțat decizia de sancționare a producătorilor de ciment cu amenzi raportate la cifra de afaceri a societăților, știre care a fost preluată în mass-medi

Un cetăţean elveţian acuzat de spionaj s-a sinucis în închisoare în Iran

News.ro acum 59 minute
Justiţia iraniană a anunţat joi că un cetăţean elveţian acuzat de spionaj s-a sinucis în închisoarea din Semnan, un oraş din estul Iranului, relatează AFP. „În această dimineaţă, un cetăţean elveţian s-a sinucis în închisoarea Semnan”, a declarat Mi

Alertă Meteo! Mai multe județe din țară, sub Cod Galben de viscol și ninsori! Recomandările pompierilor

Ziua Constanta acum 49 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică de COD GALBEN, ce vizează intensificări ale vântului și viscol. Potrivit IGSU, mâine 10 ianuarie, în intervalul orar 06:00 - 14:00, local și temporar vântul va prezenta inten

UPDATE - Elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg, într-o şcoală din Târgu Jiu/ Victima, transportată la spital/ ISJ anunţă că face o anchetă internă/ Copilul rănit, operat de urgenţă

News.ro acum 6 ore
Un elev de 14 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj face verificări în urma inci

Catedrala Neamului va fi gata în anul acesta, în octombrie, când va fi sfințită de Patriarhul Daniel și de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I

HotNews acum 3 ore
Catedrala Naţională din București (Catedrala Mântuirii Neamului) va fi sfinţită anul acesta, pe data de 26 octombrie, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, informează Agerpres

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum 7 ore
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

România construiește patru noi poduri peste Prut către Republica Moldova. Unde vor fi amplasate și în ce stadiu sunt proiectele

HotNews acum 4 ore
Patru noi poduri peste râul Prut vor fi construite de România, într-un efort de a îmbunătăți legăturile rutiere cu Republica Moldova. Joi a fost desemnată firma care va întocmi proiectele tehnice pentru fiecare din cele patru poduri. Unde vor fi amp

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV care provoacă îngrijorare în China este „o viroză banală”

Libertatea acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, 9 ianuarie, într-o conferință de presă, că nu sunt motive de îngrijorare în rândul populației cu privire la virusul din China.

UPDATE: Joseph Aoun, comandantul armatei, ales preşedinte al Libanului

News.ro acum 4 ore
Comandantul-şef al armatei libaneze, generalul Joseph Aoun, în vârstă de 61 de ani, a fost ales joi preşedinte al Libanului, în urma unui tur doi de scrutin, cu 99 dintre cele 128 de voturi ale deputaţilor, relatează AFP. Alegerea sa a avut loc în u

Vremea

București
acum

joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/4°
Iasi
acum

joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

8°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-2°/3°