* în ziua de 10 martie, acesta a plecat în mod voluntar de la domiciliu şi nu a mai revenit * ultima oară, tânărul a fost văzut în zona Piaţa Halelor, când le-a spus prietenilor că merge acasă
Un tânăr de 24 de ani a plecat de acasă, în urmă cu o săptămână, pentru a se întâlni cu nişte prieteni, însă nu s-a mai întors. Îngrijorat că fiul său ar fi putut păţi ceva, în ziua de 12 martie, tatăl acestuia a mers la Poliţie. Bărbatul de 57 de ani a sesizat că, în ziua de 10 martie, fiul său, Sorin Dima, a plecat în mod voluntar de la domiciliu şi nu a revenit până în prezent. "Din primele cercetări desfăşurate de judiciariştii Biroului Urmăriri a rezultat că, în ziua dispariţiei, la ora 12.00, tânărul a plecat de acasă, spunându-i tatălui său că merge în oraş să se întâlnească cu nişte prieteni, ultima dată fiind văzut în jurul orei 22.00, în zona Piaţa Halelor, când a afirmat către prieteni că se duce acasă", a precizat insp. Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
Când a plecat de la domiciliu, tânărul avea asupra lui suma de 100 de euro pe care o primise de la tatăl său, cartea de identitate şi un telefon mobil. Sorin Dima are înălţime 170 cm, corpolenţă atletică, faţa ovală, nas mijlociu, drept, gura mijlocie, păr blond, tuns scurt, ochi verzi, fără semne particulare. La data dispariţiei, el purta pulover alb, geacă din fâş negru, pantaloni tip blue-jeans, adidaşi negri. Dispărutul nu suferă de afecţiuni medicale cronice.
Cine poate da relaţii despre prezenţa acestuia în municipiul sau judeţul nostru este rugat să apeleze, gratuit, numărul pentru urgenţe 112. * în ziua de 10 martie, acesta a plecat în mod voluntar de la domiciliu şi nu a mai revenit * ultima oară, tânărul a fost văzut în zona Piaţa Halelor, când le-a spus prietenilor că merge acasă
Un tânăr de 24 de ani a plecat de acasă, în urmă cu o săptămână, pentru