* într-o primă fază se va face înscrierea şi validarea firmelor care vor colecta maşinile uzate şi a producătorilor şi distribuitorilor de maşini noi * persoanele fizice îşi vor putea duce autovehiculele vechi la casat începând din 3 aprilie
Startul programului Rabla 2012 se dă luni, 19 martie, pentru colectorii de maşini uzate şi producătorii şi dealer-ii de maşini noi, care sunt aşteptaţi să se înscrie, pentru a fi validaţi, la Ministerul Mediului. Persoanele fizice se vor putea adresa firmelor de colectare, pentru casarea autoturismelor vechi, începând din data de 3 aprilie, până pe 19 noiembrie 2012.
Pentru acest an, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a prevăzut un buget de 114 milioane de lei, care permite scoaterea din uz, la nivel naţional, a 30.000 autoturisme mai vechi de 10 ani. Ca şi în 2010 şi 2011, cuantumul primei de casare este 3.800 lei, fiind exprimată printr-un tichet cu valoare nominală. De asemenea, rămâne în vigoare regula potrivit căreia pot fi utilizate cel mult trei tichete valorice, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou. În ultimii doi ani, prin programul Rabla, în România au fost casate 305.964 autoturisme uzate şi au fost achiziţionate 101.766 autoturisme noi, dintre care 40.260 de origine autohtonă.
La Brăila, au fost casate, în 2011, 1.864 de maşini vechi.
Lista producătorilor, importatorilor de autoturisme şi distribuitorilor autorizaţi să participe în anul 2012 la programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional, precum şi cea a operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz vor fi publicate pe site-ul AFM, www.afm.ro, în cadrul secţiunii "Programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional 2012". * într-o primă fază se va face înscrierea şi validarea firmelor care vor colecta maşinile uzate şi a producăto