Apărut în Dilema veche, nr. 200, 9 decembrie 2007
Nota redacţiei, martie 2012: Pentru că vine primăvara şi ne (re)vine cheful de plimbare, ne-am amintit de acest articol, întru totul valabil şi astăzi...
Istoricul antic Herodot avea sfaturi înţelepte pentru călătorii şi scriitorii vremii: pentru a înţelege temeinic o situaţie, trebuie să adresezi aceeaşi întrebare mai multor oameni. În ultimii ani, am urmat sfatul bătrînului Herodot, întrebîndu-i pe cei pe care îi întîlnesc în Bucureşti - şoferi de taxi, poliţişti, vînzători: "De ce li se permite oamenilor să parcheze pe trotuar?". Răspunsul este foarte concludent - nota bene, am spus răspuns şi nu răspunsuri, pentru că răspunsul este unul şi acelaşi, şi anume "nu există suficiente locuri de parcare". Aproape fiecare român chestionat pare să accepte faptul că şoferii pot să blocheze trotuarele ori de cîte ori au chef; mai mult, există un soi de consens potrivit căruia vina principală nu o poartă şoferii, ci autorităţile locale.
E imposibil de găsit această atitudine oriunde în Europa occidentală! Dacă parchezi pe trotuar în Marea Britanie, rişti să fii arestat. În Olanda, ţi-ar fi confiscată maşina. Bucureştiul este probabil singura capitală a vreunui stat din Uniunea Europeană care nu amendează şoferii pentru că parchează în locuri nepermise. Dacă vrei să parchezi în centrul oraşului meu natal, Edinburgh, trebuie să fii pregătit sufleteşte să plăteşi o avere pe tichetele de parcare, asta dacă nu vrei să ai de-a face cu armata de "gardieni ai parcărilor" care te pîndesc să te amendeze cu 50 de euro. Majoritatea compatrioţilor mei nici măcar nu încearcă să parcheze în centru, conştienţi fiind că e prea riscant, prea traumatizant şi prea scump. Nici în visele lor cele mai nebuneşti nu le-ar trece prin minte să parcheze pe trotuar.
Oare Primăria Bucureştiului chiar nu are nevoie de o injecţie
