Daily Mail publică o galerie foto cu cei mai ciudaţi infractori din Orlando (Florida), care au apărut în ipostaze care mai de care mai bizare.
Unii dintre ei au aproape toată faţa acoperită de tatuaje, alţii sunt complet desfiguraţi din cauza vânătăilor, unii se uită înspăimântător în camera foto, iar alţii au frizuri ciudate.
Câţiva dintre cei de mai jos au un cazier "impresionant" şi au ajuns de foarte multe ori la secţia de poliţie din Orlando. Cu toate acestea, unii nu au învăţat nici până acum cum să stea corect la poză, notează cu umor Daily Mail.
Donald Wait (66 de ani) a fost arestat de şapte ori, din 2002 încoace, ultima dată pentru că a consumat alcool în spaţii publice. În timp, el şi-a pierdut părul şi şi-a tatuat toată faţa.
Jonathan McMillin (24 de ani) a fost arestat de mai multe ori, pentru vătămare corporală sau pentru că a fost prins conducând fără carnet. În prima poză, pare destul de încrezător în forţele proprii, dar în a doua este demn de milă, faţa fiindu-i acoperită de vânătăi.
Frances Richards (74 de ani) pare furioasă că a fost acuzată de spargere şi furt.
Deşi a fost arestată pentru furt de patru ori în cinci luni, Rhonda Harisson (28 de ani) pare în continuare surprinsă când i se fac poze la poliţie.
Roger Whitt (59 de ani) a fost arestat de nouă ori. Ultima dată susţine că a încercat să se deghizeze în "Superman" pentru a nu fi recunoscut.
Michael Baumbach avea părul roz prima dată când a fost prins, iar a doua oară s-a vopsit blond şi şi-a schimbat freza.
Kenneth Monte (42 de ani) are 24 de arestări la activ, pentru hărţuire sau condus în stare de ebrietate. Ultima dată când s-a întâmplat acest lucru, Monte şi-a distrus maşina şi a suferit răni grave la gât, motiv pentru care a purtat acest dispozitiv special de susţine