SUA îşi vor păstra neutralitatea în disputa dintre Londra şi Argentina cu privire la suveranitatea asupra Insulelor Falkland, potrivit unui responsabil american cu rang înalt.
“Poziţia noastră rămâne de neutralitate”, a declarat, vineri, responsabilul citat sub acoperirea anonimatului, informează Agerpres, care citează AFP. El a subliniat că Washingtonul sprijină o soluţie negociată în această dispută.
“SUA recunosc administraţia britanică de facto a arhipelagului, dar nu iau nicio poziţie în ce priveşte revendicările de suveranitate ale celor două părţi”, a continuat el. SUA “sprijină cooperarea dintre Buenos Aires şi Marea Britanie în subiecte practice şi cer o rezolvare paşnică a ansamblului problemei”.
Responsabilul american a făcut aceste declaraţii la o zi după încheierea vizitei efectuate de premierul britanic, David Cameron, înSUA.
În cursul vizitei efectuate în SUA premierul britanic, David Cameron, a afirmat că a discutat această chestiune cu preşedintele american, Barack Obama şi a subliniat că liderul de la Casa Albă s-a declarat în favoarea menţinerii situaţiei existente în arhipelag.
Londra îşi exercită suveranitatea asupra Insulelor Falkland din 1833.
SUA îşi vor păstra neutralitatea în disputa dintre Londra şi Argentina cu privire la suveranitatea asupra Insulelor Falkland, potrivit unui responsabil american cu rang înalt.
“Poziţia noastră rămâne de neutralitate”, a declarat, vineri, responsabilul citat sub acoperirea anonimatului, informează Agerpres, care citează AFP. El a subliniat că Washingtonul sprijină o soluţie negociată în această dispută.
“SUA recunosc administraţia britanică de facto a arhipelagului, dar nu iau nicio poziţie în ce priveşte revendicările de suveranitate ale celor două părţi”, a continuat el. SUA “sprijină cooperarea dintre Buenos Aires şi Marea Britanie în subiecte pra