După ce au avut probleme cu legea în România, unde au fost amendate cu peste 200 de milioane de euro, companiile peroliere Lukoil, OMV şi Rompetrol sunt acuzate de practici ilegale şi în Bulgaria. Comisia anti-monopol din ţara vecină a anunţat vineri că Lukoil Bulgaria, OMV, Rompetrol Bulgaria şi Naftex Petrol au fost implicate în acorduri de fixare a preţurilor carburanţilor. "Ilegalitatea a constat în încheierea unui acord interzis şi coordonarea practicilor de stabilire a preţurilor, pentru a limita concurenţa pe pieţele en-gros de benzină şi motorină", se arată într-un comunicat al instituţiei.
Companiile au la dispoziţie 30 de zile pentru comentarii, comisia urmând apoi să emită o decizie finală în această problemă. Autoritatea de reglementare a refuzat să ofere alte detalii, inclusiv perioada în care a avut loc fixarea preţurilor.
Acuzatiile care ni se aduc in Bulgaria sunt cu totul nefondate, a afirmat la randul ei compania Rompetrol Bulgaria, intr-o luare de pozitie trimisa Agerpres.
"Suntem surprinsi de afirmatiile facute de Comisie pentru ca toate activitatile ale Rompetrol au fost intotdeauna in conformitate cu toate prevederile legislatiei interne si internationale care reglementeaza activitatea noastra. Consideram ca in ceea ce priveste Rompetrol afirmatiile Comisei sunt cu totul nefondate. Rompetrol-Bulgaria impartaseste principiile concurentei libere intre toti participantii de pe piata si niciodata si in niciun fel de circumstante nu a facut parte din aranjamente interzise si/sau practici coordonate, asa cum sustine Comisia", se arata in luarea de pozitie a Rompetrol, citata de Agerpres.
OMV are o cotă de piaţă de 20% şi 93 de benzinării în Bulgaria, iar Rompetrol circa 70 de staţii, având ca ţintă o cotă de 7%-8%.
Presa din Bulgaria a relatat săptămâna trecută că autoritatea antitrust din Bulgaria a decis să amende