Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Identitatea soldatului american care a ucis 16 civili afgani a fost dezvăluită. ROBERT BALES are doi copii, dar a omorât alţi nouă

Publicat in Gandul, sâmbătă 17 martie 2012 ·

Identitatea subofiţerului american acuzat că a ucis 16 civili afgani a fost dezvăluită vineri de către responsabilii americani, care au declarat că este vorba de Robert Bales, în vârstă de 38 de ani, transmite AFP.

Mai multe pagini de Internet ce conţineau fotografii sau articole cu privire la Robert Bales, dintre care unele aparţineau Departamentului Apărării, au fost şterse vineri după dezvăluirea identităţii acestuia.

Vineri, acesta a fost transferat la o închisoare militară situată în cadrul bazei Fort Leavenworth, în Kansas (centrul Statelor Unite), o decizie care a stârnit furia preşedintelui afgan Hamid Karzai.

Atacul de duminică, în care Robert Bales, un sergent căsătorit şi tată a doi copii este autorul suspectat, a stârnit reacţii violente din partea Afganistanului şi a tensionat din nou relaţiile între Kabul şi Washington, la doar câteva zile de la incinerarea unor exemplare din Coran într-o bază militară americană.

Identitatea subofiţerului american acuzat că a ucis 16 civili afgani a fost dezvăluită vineri de către responsabilii americani, care au declarat că este vorba de Robert Bales, în vârstă de 38 de ani, transmite AFP.

Mai multe pagini de Internet ce conţineau fotografii sau articole cu privire la Robert Bales, dintre care unele aparţineau Departamentului Apărării, au fost şterse vineri după dezvăluirea identităţii acestuia.

Vineri, acesta a fost transferat la o închisoare militară situată în cadrul bazei Fort Leavenworth, în Kansas (centrul Statelor Unite), o decizie care a stârnit furia preşedintelui afgan Hamid Karzai.

Atacul de duminică, în care Robert Bales, un sergent căsătorit şi tată a doi copii este autorul suspectat, a stârnit reacţii violente din partea Afganistanului şi a tensionat din nou relaţiile între Kabul şi Washington, la doar câteva zile de la incinerarea unor exemplare din Coran î

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 2 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 3 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Ucraina spune că a oprit asaltul rus în Harkov. Lupte aprige în alte părți ale frontului

Adevarul acum 43 minute
Ucraina a susţinut vineri că a oprit ofensiva lansată în urmă cu două săptămâni de armata rusă în provincia nord-estică Harkov şi că a pornit un contraatac în acest sector al frontului. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelesnki a venit din nou în vi

800 de lei pentru familiile care împlinesc cel puțin 50 de ani de căsnicie. Cum justifică primăria din România ”stimulentul financiar”

Ziare.com acum o ora
Primăria oraşului Covasna oferă 800 de lei familiilor care anul acesta împlinesc cel puţin cinci decenii de căsnicie şi sărbătoresc nunta de aur. ”Cuplurile de aur” vor fi sărbătorite în luna septembrie, când vor avea loc Zilele oraşului, iar cele c

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 4 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum o ora
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 7 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Kremlinul anunţă că pregăteşte o vizită a lui Putin în Coreea de Nord

News.ro acum 45 minute
Kremlinul anunţă vineri că pregăteşte o vizită a preşedintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord, o ţară acuzată de Occident de faptul că furnizează Moscovei muniţie în ofensiva rusă în Ucraina, relatează AFP. ”Preşedintele (rus Vladimir) Putin a

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 2 ore
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

21°
vin.

15°/21°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°