Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lipă susţine că Johnson şi Blocker au inventat scandalul de rasism: "Americanii aduceau domnişoare în cămin"

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 17 martie 2012 · ·

Scandalul de rasism ce a izbucnit în sânul echipei de baschet Dinamo continuă cu un nou episod. Elisabeta Lipă (medalion), preşedintele grupării, susţine că baschetbaliştii americani Johnson şi Blocker aduceau domnişoare în căminul unde locuiau şi că erau "culeşi" din baruri.

Instructorul CS Dinamo, Mihai Popescu, a fost acuzat de cei doi jucători de culoare ai "alb-roşiilor" că i-a jignit în timpul unei discuţii cu un alt american, Paul Nelson, acesta numindu-i "maimuţe din junglă" şi "negrotei". Elisabeta Lipă consideră însă că tot acest scandal este doar o născocire a baschetbaliştilor Johnson şi Blocker (foto, în stânga): "Dacă cei doi erau exemple la echipă, îi credeam că se spune aşa ceva la adresa lor şi luam măsuri. Nu ieşeau la antrenamente, aduceau domnişoare în cămin, plus că îi culegem de prin baruri dimineaţa. Ca să-şi ascundă neputinţa şi doar ca să se scoată au aruncat aceste minciuni grosolane, pe care eu nu le accept".

Antrenorul echipei, Nicu Toader, apreciază că americanii au murdărit imaginea clubului încă dinaintea acestui incident. "Johnson şi Blocker au ales să nu se prezinte la meciul cu CSU Ploieşti. Plus că sunt cu plata la zi a salariilor", a declarat Toader. Aseară, gruparea din "Ştefan cel Mare" i-a dat afară din cămin pe cei doi americani.

Scandalul de rasism ce a izbucnit în sânul echipei de baschet Dinamo continuă cu un nou episod. Elisabeta Lipă (medalion), preşedintele grupării, susţine că baschetbaliştii americani Johnson şi Blocker aduceau domnişoare în căminul unde locuiau şi că erau "culeşi" din baruri.

Instructorul CS Dinamo, Mihai Popescu, a fost acuzat de cei doi jucători de culoare ai "alb-roşiilor" că i-a jignit în timpul unei discuţii cu un alt american, Paul Nelson, acesta numindu-i "maimuţe din junglă" şi "negrotei". Elisabeta Lipă consideră însă că tot acest scandal este doar o născocire a basche

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 2 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Diogo Jota şi Andre Silva au fost înmormântaţi în Portugalia. La funeralii au participat mai multe personalități din lumea fotbalului

Gandul acum 18 minute
Diogo Jota – fotbalist portughez în vârstă de doar 28 de ani, legitimat la marea echipă engleză Liverpool – a murit joi dimineaţă într-un tragic accident rutier în Spania. Maşina în care se afla împreună cu fratele său André, 25 de ani, de asemenea

Incendiu de vegetație uscată și miriște la granița cu Bulgaria

Mediafax acum 22 minute
Pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și miriște izbucnit în apropierea drumului care leagă municipiul Calafat de punctul de trecere a frontierei Vidin, anunță ISU Dolj. Potrivit primelor informații, i

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Supercupa României: Noul sezon începe exact așa cum s-a încheiat precedentul: cu o confruntare între FCSB și CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
În ultima etapă a ediției trecute de campionat, cele două formații au remizat în Ardeal, scor 1-1. Acum, FCSB și CFR Cluj se întâlnesc din nou, de data aceasta pentru Supercupa României, primul trofeu al sezonului. Meciul este programat în această s

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 6 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

VIDEO Locuitorii din Praid, protestat față de situația generată de inundarea salinei / UDMR: Este datoria noastră să punem presiune pe stat / Petiția localnicilor va fi trimisă tuturor instituțiilor statului

G4Media acum 9 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reprezentanții UDMR susțin protestul sătenilor din localitatea Praid, care, sâmbătă, au ieșit din nou în stradă pentru a cere o implicare mai intensă din partea guvernanților. Urmărește cele mai noi

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/37°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/34°
Timisoara
acum

30°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°