Fiecare dintre noi avem nevoie, cel puţin o dată în viaţă, de un cizmar, de un ceasornicar, de o croitoreasă sau de un tocilar. Aceste meserii sunt din ce în ce mai rare, iar cei care le practică sunt tot mai puţini. Micii meşteşugari îşi câştigă existenţa în ateliere înguste, de cartier, iar mulţi dintre ei şi-au dezvoltat adevărate afaceri de familie. Seriozitatea este cea care îi recomandă. Gazeta de Sud vă arată cum muncesc şi cum trăiesc unii dintre cei mai buni meşteri din Craiova. Astăzi vă prezentăm primul episod: Constantin Mihăescu - ceasornicar.

Constantin Mihăescu este ceasornicar din 1986. Are 63 de ani şi de peste două decenii şi jumătate meştereşte la ceasuri de orice dimensiune şi de orice fel. Îl găsim într-o gheretă de 9 metri pătraţi, aproape de capătul străzii Lipscani din Craiova, vizavi de Bancpost. Printr-un geam mic se zăreşte nea Costel, înconjurat de zeci de ceasuri şi de câteva pendule vechi pe care scrie „URSS“. Deschide uşa micului atelier să mă poftească înăuntru, iar zgomotul străzii este înlocuit cu tic-tacul ceasurilor pe care le-a atârnat pe pereţi. Când repară ceasurile, poartă nişte ochelari speciali, dreptunghiulari, de culoare neagră. „Pe vremuri am dat examen la Cooperativa Stăruinţa şi aşa am obţinut cartea de meşter. Mie îmi place meseria asta şi este şi un hobby al meu. Repar orice fel de ceas, de orice marcă. Unele piese le confecţionez chiar eu, cum ar fi axele. Am un strung de ceasornicar şi poate să dureze şi două zile până când fac o piesă“, îşi începe istorisirea cu mândrie Constantin Mihăescu. Înainte de 1986, a lucrat la Electroputere, iar meseria de ceasornicar a furat-o de la sora sa: „Sora mea a fost ceasornicar. Furam piese de la ceasurile ei şi exersam pe ele. Practic, eu am furat meseria pentru că ea nu mi-a arătat niciodată nimic. Apoi am început şi să colecţionez. Părinţii mi-au cumpărat cutiuţe cu c