Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Geoană ţopăie din nou pe scena politică

Publicat in Adevarul, duminică 18 martie 2012 ·

Fostul preşedinte al PSD susţine că mişcarea civică „România noastră“ îşi propune să modifice modul în care se face politică în România. Geoană mizează pe implicarea cetăţenilor nemulţumiţi.

Senatorul independent Mircea Geoană a inaugurat, vineri seară, la Romexpo, platforma civică „România noastră", o mişcare constituită sub sloganul „Construim Împreună, Reformăm Împreună".„Va fi organizată ca o mişcare nepolitică, dar va avea un scop politic. Aş spune că este mai mult decât un ONG, este mai puţin decât un partid politic, este ceva diferit, care sperăm să aibă un impact pozitiv în societate", a declarat Geoană.

Andreea marin, printre protagonişti

Evenimentul a fost prezentat de jurnalistul Radu Soviani şi a constat în susţinerea unor discursuri de maximum cinci minute din partea câtorva zeci de membri fondatori ai mişcării „România noastră". Printre susţinătorii lui Mircea Geoană s-au numărat fosta prezentatoare TV Andreea Marin, artista Mihaela Mihai, membră fondatoare a mişcării civice, şi muzicianul Ovidiu Lipan Ţăndărică.

„Alegerile vor duce la o incertitudine totală, li se aruncă oamenilor în faţă tot felul de promisiuni, avem nevoie de o îndrumare. Ne-am săturat de profeţi falşi, ne trebuie un drum nou, o reformă nouă, trebuie o schimbare majoră", a declarat toboşarul român.

Mircea Geoană a subliniat că noua platformă civică nu este strict proiectul său, mişcarea reflectând dorinţa oamenilor de a se implica în acţiunile clasei politice. „Nu am pornit eu această mişcare100%, ea nu trăieşte prin mine şi va trăi dincolo de mine, este expresia faptului că oamenii au înţeles că nu mai merge aşa. 80% din români se uită la politică şi nu înţeleg nimic din acest dans al umbrelor din politica românească", a punctat Mircea Geoană.

Fostul preşedinte al PSD nu şi-a atacat adversarii politici, discursul său fiind îndreptat exclusiv

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 58 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 5 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum 2 ore
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum o ora
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum o ora
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Lasconi: Am fost surprinsă de rezultatul alegerilor

Mediafax acum 56 minute
„Nu avem în fruntea SRI de mai bine de un an un şef, iar SRI, practic, se ocupă de securitatea cibernetică. Şi noi avem o grămadă de creiere minunate în ţara asta, care doar cu asta se ocupă, IT, soft. Nu se poate să nu-ţi dai seama că se întâmple c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°