Scopul acestui miniserial – ”Calul din Marlboro” (primele două părți aici și aici) – nu e să vă convingă să vă lăsați de fumat (cei/cele care fumați). Asta chiar dacă, de când am început să-l scriu, eu nu mai fumez. Ci pentru a fi mai bine înțelese (și popularizate) mecanismele manipulării publicitare. Acea publicitate care reușește să-ți vândă ca fiind ”alb” și cel mai ”negru” produs. Iar celebra campanie pentru țigările Marlboro (cu succesul întins pe câteva decenii) am luat-o ca reper.

***

Robert Proctor, profesor de Istoria Științei la Universitatea Stanford, și-a dedicat 10 ani pentru a studia arhivele secrete ale industriei producătoare de țigări – ”documentele tabacului”, cum au mai fost denumite. Rezultatele le-a publicat în lucrarea ”Golden Holocaust”, în care și-a propus să explice modul în care industria a reușit să prezinte ”dependența dată de tutun ca pe o formă sublimă de libertate”. Iată câteva dintre ”amănuntele” acestei cărți din analiza făcută în ”Le Matin”, preluată și de Ziare.com (la a cărui traducere am apelat pentru unele pasaje de mai jos).

”Golden Holocaust” vorbește despre o întâlnire secretă, din anul 1953, într-un hotel din New-York, la care au participat toți marii patroni din industria tabacului. Scopul era de a găsi o soluție publictară de mare efect, care să minimalizeze impactul studiilor medicale, care făceau legătura între cancer și fumat. Planul consta în câștigarea de timp prin răspândirea confuziei și prin utilizarea oricăror mijloace. ”Trebuie să menținem controversa deschisă. Ceea ce trebuie noi să producem este îndoiala”, scria, într-o notă secretă, un ofițer al companiei Britisch American Tabacco. Profesorul Robert Proctor a estimat că producătorii de țigări au câștigat, prin această politică publică, zece ani în fața informațiilor certe privind pericolul tutunului. Și de aici rezultă un calcul alarmant: ”