În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.30, un incendiu puternic a cuprins Clubul Floreasca din Capitală. Peste 50% din complex a fost mistuit de flăcari. Echipajele ISU Bucureşti s-au luptat cu flăcările timp de patru ore.
Apelul a fost dat la ora 1:38 de către femeia care curăţa piscina din complex. Potrivit declaraţiei acesteia, flăcările ar fi izbucnit de la acoperişul clădirii. Propietarul complexului bănuieşte că incendiul ar fi pornit de la un scurtcircuit, scrie Adevărul.
Patru persoane se aflau la faţa locului în momentul în care flăcările au cuprins clădirea. Nu au existat victime. 16 autospeciale cu apă şi spumă, două de prim ajutor, una de descarcerare şi patru pompe au acţionat asupra incendiului. Potrivit purtătărului de cuvânt al ISU Bucureşti, Vasile Daniel au fost probleme cu alimentarea cu apă a autospecialelor întrucât cea mai apropiată sursă era la stradă, la o distanţă destul de mare de complex.
Totodată, accesul autospecialelor a fost dificil, spaţiul fiind foarte îngust. Deşi echipajele ISU au ajuns imediat la faţa locului, flăcările erau deja de câţiva metri înălţime, fapt care duce cu sine la întrebarea dacă apelul nu a fost cumva prea târziu dat.
Clădirea din lemn şi faţada din sticlă au accentuat evoluţia rapidă a incendiului. Piscina şi sala de fitness au fost mistuite de flăcări, prea puţin mai putând fi recuperat din ele.