Dacă-ţi răcoreşti palmele cu o sticlă de apă rece în timp ce faci sport, vei avea o rezistenţă mai bună şi te vei „ţine“ mai uşor de programul de exerciţii.
La această concluzie au ajuns specialiştii de la Universitatea Stanford din California, în urma unui studiu realizat pe femei care sufereau de obezitate. „Femeile obeze se plâng adesea de faptul că transpiră şi obosesc atunci când fac sport sub straturi de haine. Dacă îşi pot reduce temperatura corpului, nu vor mai simţi un disconfort la fel de mare şi vor putea face mai multă mişcare“, a spus Stacy T. Sims, specialist în nutriţie şi în fiziologia mişcării şi coordonatorul studiului realizat la Stanford.
Creşte rezistenţa şi ajută la pierderea de kilograme
Studiul a urmărit 24 de femei cu vârste între 30 şi 45 de ani, timp de 12 săptămâni. Jumătate dintre ele au făcut sport ţinând mâinile într-un dispozitiv conţinând apă la 60,8 grade Fehrenheit (16 grade Celsius), iar cealată jumătate - la temperatura de 98,6 grade Fahrenheit (37 grade Celsius). Ambele grupuri au făcut aceleaşi exerciţii şi nu au ştiut de diferenţa de temperatură. Femeile din primul grup au avut timpi maI buni la exerciţiile de rezistenţă şi au prezentat valori mai mici ale tensiunii arteriale la finalul exerciţiilor.
Citeşte şi:
5 sporturi cu beneficii ţintite
Şerban Damian, nutriţionist sportiv: „Programul sportiv de scădere în greutate nu este ceva complicat“
Orice persoană care vrea să piardă din greutate trebuie să adopte o dietă echilibrată şi să facă mişcare. Pentru a repeta experimentul, este suficient să faci mişcare ţinând în mâini, pe post de gantere, două sticle de 0,5 litri pline cu apă de la robinet. Apa de la robinet are sub 24 de grade, deci mai puţin decât corpul uman, permiţând pierderea de căldură.