Din copilarie m-au fascinat insemnele heraldice domnesti. Acvila cruciata tinand in gheare spada si sceptrul, scutul sfertuit, capul de zimbru, pavilionul de purpura captusit cu hermina, leul incoronat.

Toate pecetluite cu devize in latina: Honor et Patria, Nihil sine Deo la noi sau E pluribus unum ori Dieu et mon droit peste Ocean, respectiv in Albion.

Imi impuneau admiratie coloritul, simetria, imbinarea perfect inspirata a elementelor constitutive. In disonanta totala cu stupidele reprezentari grafice comuniste. Acestea propuneau tractoare, sonde, snopuri de grau. Toate scaldate de un soare parjolitor si mai "grandios" decat Casa Scanteii.

Am purces de la doua exemple. Simbolistica puterii curate care insotea onoarea, demnitatea si respectul, versus stahanovismul impletiturii taranisto-muncitoresti. Noica nota ca intregul precede partea. Ei bine, Romania devenea in integralitatea sa un stat modern, inchegat, odata cu partea germana a celei mai indelungate domnii din istoria acestor meleaguri consemnata sub Carol I. Primul rege si considerat de majoritatea istoricilor cel mai mare om de stat al Romaniei.

Sub sceptrul lui si-a cucerit Independenta de Stat, el a fost omul providential ce a cultivat un climat de ordine, disciplina si rigoare. A staruit pentru modernizarea structurilor economice si a fost un arbitru al vietii politice, in adevaratul sens al cuvantului. L-a preocupat dezvoltarea invatamantului, a culturii, precum si formarea tinerei generatii de intelectuali. Cei 48 de ani de domnie au marcat o etapa distincta, de mari progrese ale tarii in plan economic, social, administrativ, politic, cultural.

Chiar legaturile de rudenie cu Napoleon al III-lea devin un incontestabil bilet de recomandare. Sunt emblematice cuvintele lui Carol I de dupa depunerea juramantului in fata Reprezentantei Nationale: @