Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Cronica meciului Steaua - Astra 2-1 » Raul şi Paul, armele din Templu

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 18 martie 2012 ·

Rusescu şi Pîrvulescu au întors un meci care începuse periculos pentru stelişti. Trupa roş-albastră a făcut spectacol, dar s-a lovit de paradele lui Lung jr şi de barele porţii acestuia.

Aproape un an a durat exilul Stelei, mai precis 306 zile, dar întoarcerea în Ghencea a fost primită cum se cuvine de suflarea roş-albastră. Tribune pline ca în vremurile de glorie şi o sete de spectacol total, adică exact ce visau oamenii lui Ilie Stan la reîntîlnirea cu Templul. Iar Chiricheş şi compania au încercat să celebreze pe măsură momentul şi să transforme entuziasmul fanilor într-o armă suplimentară în faţa Astrei. Şi firul a pornit a curge pe gustul zecilor de mii de oameni, cu Steaua urcată peste adversar din secunda 1. Întîi un corner (2), apoi o forţare ofensivă a lui Tatu (5) şi un trasor marca Tănase, respins dificil de Lung jr.

Aici ai GALERIE FOTO!

Laionel i-a amuţit

Un tăvălug declanşat cu dorinţa de a profita, cu orice preţ, de paşii greşiţi făcuţi de Dinamo şi de Rapid, prilej neaşteptat oferit de rivalii aflaţi încă înaintea trupei becaliote. Dintr-o dată însă pică necazul: un contraatac-flash al ploieştenilor, Pîrvulescu e lăsat de căruţă pe flanc, Rui Miguel desenează un "covrig" pentru Laionel, iar sud-americanul e prompt la întîlnirea cu balonul (12).

E 1-0 pentru Astra, iar furtuna din peluze amuţeşte pe loc, transformînd arena într-un lăcaş al tăcerii. Iar gîndurile fug instantaneu către blestemul sezonului trecut, cînd prahovenii şi Conceicao au demis doi antrenori în Ghencea, pe Ilie Dumitrescu şi pe Lăcătuş. Ilie Stan ştie şi el asta!

VEZI AICI REZUMATUL PARTIDEI!

Bijuteria lui Pîrvulescu

Băieţii săi reacţionează însă virulent, în timp ce Astra se baricadează cu cinci fundaşi, plus Takayuki în faţa lor, sperînd la o nouă lovitură pe cocoaşa Stelei. Bicfalvi (15) îl pune iar la treabă pe Lung jr.,

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen nu a fost invitată la ceremonia de învestire a lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a primit încă o invitație pentru ceremonia de inaugurare a președintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, pe 20 ianuarie, a declarat un purtător de cuvânt vineri, citat de Reuters. „Dacă

Iohannis, despre Visa Waiver: Este rezultatul a numeroase eforturi interinstituţionale complexe

Mediafax acum 20 minute
„România îndeplineşte, astăzi, un obiectiv strategic în relaţia cu Statele Unite ale Americii: includerea ţării noastre în Programul Visa Waiver, care va permite cetăţenilor români să călătorească în SUA fără vize. Este rezultatul a numeroase efortu

Este oficial! România intră de astăzi în clubul Visa Waiver

Ziua Constanta acum 48 minute
Guvernul federal al Statelor Unite tocmai a anunțat oficial că România intră de astăzi în clubul select numit Visa Waiver. Începând cu 31 martie 2025, anul acesta, românii pot călători în SUA fără vize. Anunțul a fost făcut de Ambasada României în S

Românii vor călători fără viză în SUA. Toate datele pe care trebuie să le știm

HotNews acum o ora
Românii vor călători fără vize în Statele Unite ale Americii începând cu sfârșitul lunii martie, după ce România a devenit cea de-a 43-a țară care aderă la Programul Visa Waiver(VWP) al SUA. Intrarea României în programul Visa Waiver a fost oficiali

De ce ar fi plecat Călin Georgescu de la propriul protest. ”Orice, numai violențe să fie. Eventual cu vărsare de sânge”

Ziare.com acum o ora
Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, crede că absența lui Călin Georgescu de la mitingul organizat este cauzată de faptul că acesta ar putea degenera în violențe de stradă. Într-o postare pe Faceboo

Elena Lasconi: Îi înțeleg pe românii care au ieșit azi în stradă, dar soluția nu e acolo

HotNews acum 2 ore
Președinta USR, Elena Lasconi, a reacționat, vineri, pe pagina ei de Facebook, la protestul care are loc în fața Parlamentului. Primărița de la Câmpulung a declarat că îi înțelege pe protestatari și acuză Guvernul că „a dat foc la țară”. „Au aruncat

UPDATE - CCR: A fost înregistrată cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu / George Simion: Foarte mulţi oameni au venit să petiţioneze astăzi Curtea Constituţională/ Protest al susţinătorilor lui Călin Georgescu - FOTO, VIDEO

News.ro acum 3 ore
Curtea Constituţională anunţă că vineri a fost înregistrată ”cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu”, Anunţul vine în contextul în care luni Georgescu afimase că în 10 ianuarie avocaţii vor cere acestei instituţii să-şi revizuiască de u

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum 5 ore
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

Prima reacție a Ucrainei după ce Trump a spus că vrea o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului

HotNews acum o ora
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Ucrainei a oferit vineri după-amiaza prima reacție oficială a Kievului față de declarațiile lui Donald Trump privind dorința acestuia de a se întâlni cu Vladimir Putin, partea ucraineană afirmând în

Varșovia anunță că depistat o grupare rusă pregătită de GRU, care încerca să influențeze alegerile prezidențiale din Polonia

HotNews acum o ora
„Suntem cea mai atacată țară din Uniunea Europeană, iar alegerile vor fi un test pentru a vedea dacă democrația poloneză va supraviețui”, a spus vicepremierul polonez, care a acuzat în mod direct Moscova, scrie Reuters. Varșovia a identificat o grup

Vremea

București
acum

14°
vin.

6°/14°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/5°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/10°
sâm.

1°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-2°/2°
Constanta
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/5°
lun.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-1°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°