• directorul Căminului cultural din Lungeşti a picat la mijloc în disputa dintre USL şi PDL
În urmă cu o săptămână, în comuna Lungeşti, pare să se fi declanşat campania electorală pentru alegerile locale din iunie. Cu două luni înaintea startului oficial al campaniei electorale, Uniunea Social Liberală şi-a lansat, în data de 11 martie, candidatul pentru Primăria Lungeşti, la eveniment fiind prezenţi Cristian Buican, Laurenţiu Coca, Ioana Liţă şi alţii. Pentru evenimentul derulat în Căminul cultural, useliştii au primit aprobarea de la Primărie, cu specificaţia „fără mâncare şi băutură”. De-aici, un întreg scandal, cu ameninţări, greva foamei şi spectacol mediatic.
Ce s-a întâmplat?
Cum spuneam, adunarea organizată de USL la Căminul cultural din Lungeşti a fost agreată de primarul democrat – liberal Ion Chesnoiu cu specificaţia „fără mâcnare şi băutură”. Dar, să-l lăsăm pe Adrian Florea – directorul Căminului cultural să povestească: „După ce viceprimarul comunei noastre, Ion Pârvu, a făcut solicitarea pentru această manifestare, am fost sunat, în dimineaţa zilei de 11 martie, de către primarul Chesnoiu, care mi-a spus să dau cheile la băieţii care se ocupau… Aşa am procedat, după care am plecat acasă. În timpul manifestării, am fost sunat de primar, care m-a întrebat de ce am permis să se consume mâncare şi băuturi alcoolice. Eu eram acasă, mi-am făcut datoria şi am predat cheile, nu ştiu mai mult. A fost prima dată când m-a ameninţat: «Lasă că vezi tu!». Şi m-a întrebat de ce am dus staţia şi sistemul de sonorizare la Cămin, dar acestea erau acolo din seara anterioară, când a fost discotecă. Sunt ale mele, am dat un milion de lei să le repar, că se fărâmaseră”. Trebuie spus că ambele părţi recunosc că, în timpul manifestării USL, în spatele Căminului cultural au fost încinse două grătare cu mici şi s-a ser