În România, achiziţiile publice nu au intrat în procesul integrării europene.

Piaţa achiziţiilor publice este atent monitorizată în Uniunea Europeană pentru că este un segment important al Pieţei Interne, se urmăreşte felul în care se gestionează bugetele locale, naţionale şi europene, dar şi diminuarea fraudei şi corupţiei în zona bunurilor publice. În România, domeniul achiziţiilor publice nu a intrat total în procesul integrării europene, deoarece încă nu a dispărut năravul prădării „statului" tocmai de cei care ar avea datoria să utilizeze cât mai eficient finanţele publice, în scopul creării mijloacelor prin care să se dezvolte atât sectorul public cât şi cel privat.

Aşa se explică evitarea elaborării şi aplicării unor politici publice coerente, dar şi cronicitatea decalajelor defavorabile cetăţenilor şi ţării. Până la urmă constatăm că, prin modul cum sunt tratate achiziţiile publice, se perpetuează dereglarea sistemică a întregii economii, sunt menţinute disfuncţionalităţi majore ale principiilor şi mecanismelor de piaţă, multiple bariere în absorbţia fondurilor europene şi participarea la beneficiile integrării în Piaţa Unică a Uniunii Europene.

Cu mare greutate s-a reuşit transpunerea în legislaţia românească (2006) a acquis-ului care reglementează achiziţiile publice în Uniunea Europeană. Dar de la preluarea legislaţiei europene la aplicarea ei în spaţiul românesc este o cale lungă şi foarte întortochiată.

Lipsa voinţei politice de implementare a noii legislaţii a fost demonstrată de frecventele modificări ale acesteia, funcţie de interese care priveau clientelismul partidelor guvernamentale (până la începutul anului 2010 s-au operat opt schimbări legislative). Legislaţia secundară, prin care se indică „instrucţiunile" de aplicare a legii, nu este definitivată nici astăzi şi are un grad de neclaritate care pune în dificultate până şi