Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autorii atentatelor de la Minsk, executaţi în Belarus

Publicat in rfi, duminică 18 martie 2012 ·

Cei doi autori ai atentatelor din aprilie 2011 de la metroul din Minsk au fost executaţi vineri, a anunţat duminică dimineaţă televiziunea din Belarus. Este vorba despre cei doi tineri de 25 de ani, găsiţi vinovaţi în cazul exploziilor din urmă cu un an, soldate cu moartea a 15 persoane şi rănirea altor 160. Numeroase semne de întrebare continuă, însă, să planeze asupra anchetei din acest caz, existând ipoteza că cele două atacuri ar fi fost orchestrate chiar de serviciile de securitate bieloruse.

Televiziunea a anunţat că cei doi condamnaţi, Kovalev şi Dmitri Konovalov, au fost executaţi vineri, pentru moment neexistând o confirmare oficială a acestor execuţii.

Cei doi bărbaţi, în vârstă de 25 de ani fiecare, au fost condamnaţi la 30 noiembrie. Kovalev, după ce a mărturisit într-o primă fază, a retractat, afirmând că mărturisirile sale au fost obţinute sub violenţă, şi a negat faptele care îi erau imputate. Konovalov nu a revenit asupra declaraţiilor.

Exploziile din 11 aprilie 2011 în staţia de metrou Oktiabrskaia, în plin centrul capitalei belaruse, au provocat moartea a 15 persoane şi rănirea altor 160. Acesta este cel mai sângeros atentat din această fostă republică sovietică de la independenţa obţinută în 1991.

Rapiditatea anchetei, absenţa aparentă a unui motiv în cazul condamnaţilor şi lipsa dovezilor materiale au fost la originea ipotezei potrivit căreia tragedia ar fi fost rezultatul unui complot organizat de serviciile de securitate pentru a încerca să justifice represiunea împotriva inamicilor politici ai preşedintelui Lukaşenko.

Acesta din urmă a asigurat imediat că atentatul a fost o încercare de destabilizare a Belarusului de către inamici necunoscuţi ai statului.

Belarusul se află sub incidenţa sancţiunilor occidentale din cauza reprimării opoziţiei care s-a accentuat de la alegerile prezidenţiale cont

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 45 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 3 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 3 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

UE cere o anchetă independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Mesajul șefei diplomației europene

HotNews acum o ora
Uniunea Europeană a cerut sâmbătă o anchetă „rapidă şi independentă” asupra prăbuşirii avionului Azerbaijan Airlines, după ce SUA au sugerat că incidentul este posibil să fi fost cauzat de o rachetă antiaeriană rusă, relatează AFP, preluată de Agerp

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 3 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Zelenski îl acuză pe premierul slovac că deschide un al doilea front energetic contra Kievului

G4Media acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a acuzat sâmbătă pe premierul slovac Robert Fico că deschide de ”al doilea front energetic” contra Ucrainei la ordinul Rusiei, în contextul escaladării diferendului între Kiev şi Bratislava privitor la tra

Marcel Ciolacu, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social: Măsurile fiscal-bugetare ce vor fi aprobate prin OUG vor avea ca impact reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei, echivalentul a 1% din PIB

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 7 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°