Posibilul candidat PDL Alba la Primăria Sebeş pentru alegerile din vară, Dorin Nistor, împreună cu membrii PDL de la Sebeş au organizat, sâmbătă, un eveniment în semn de apreciere şi respect pentru doamnele şi domnişoarele din Oraşul Morilor. Păstrând deja tradiţionala reţetă a seniorilor din Alba, aceştia au “îmbătat” femeile cu “Parfum de Primăvară”, astfel că, de la petrecerea ce a avut loc la Restaurantul “Transiviniş”, nu au lipsit florile, dansul şi socializările.
După ce săptămânile trecute au anunţat că Nistor are susţinerea PDL pentru alegerile de anul acesta de la Sebeş, a venit timpul ca liderii PDL Alba să ciocnească şi un pahar de şampanie în cinstea proaspătului lor candidat. De la masa oficialităţilor, dar şi din ringul de dans nu a lipsit preşedintele PDL Alba, Mircea Hava, senatorul Alexandru Pereş, deputatul Clement Negruţ, vicepreşedintele CJ Alba, Alin Cucui şi subprefectul Raul Tudoraşcu. Puţin mai întârziaţi decât colegii de partid au fost preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, care a ajuns la eveniment când petrecerea era în toi şi preşedinta ANOFM, Rodica Andronescu. Dacă aceasta din urmă a fost prezentă doar pentru aproximativ o oră, Dumitrel a rămas până mai târziu în seară, alături Mircea Hava. Deşi, până la această dată, Dumitrel este singurul care nu şi-a manifestat public susţinerea faţă de Dorin Nistor (ştim că, iniţial, Dumitrel îl anunţase pe Mugurel Sârbu drept candidat al PDL pentru alegeri), prezenţa lui la petrecerea organizată de acesta ne dă de înţeles că se raliază dorinţei democrat-liberalilor de a veni în faţa locuitorilor din Sebeş, la alegerile locale, cu un candidat nou-nouţ.
Gazdele evenimentului de sâmbătă au fost atât Dorin Nistor, cât şi “mâna dreaptă” a acestuia, viceprimarul din Sebeş, Adrian Bogdan. Ajutat de acesta din urmă, Nistor a oferit fiecărei doamne câte o floare, asigurându-le că, din 10 iunie,