Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gură de oxigen! FC Braşov - Oţelul Galaţi 0-2

Publicat in Pro Sport, duminică 18 martie 2012 ·

Hotărâţi precum antrenorul lor, Dorinel Munteanu, care-şi apără postul cu dinţii în această perioadă, gălăţenii au fost încă din primul minut la conducerea jocului. Braşovul părea să nu-şi găsească ritmul, iar oaspeţii nu aveau cum să rateze conjunctura. Giurgiu şi Didi dau primele semnale că Oţelul nu vrea să plece fără cele trei puncte, dar primul este blocat de Felgueiras, în timp ce brazilianul trimite puţin pe lângă. A fost încălzirea, pentru că atacantul Galaţiului nu mai ratează. Deschis în mijlocul careului de o centrare a lui Antal, Didi pluteşte peste fundaşii gazdelor şi plasează elegant, cu capul, mingea la colţul lung (32): 0-1. Rolurile se schimbă în doar câteva minute şi Antal trimite mingea peste Felgueiras, dar Diogo respinge.

Antal, în mare formă

Braşovenii încearcă să revină în joc, dar Viveiros şi Ilijovski sunt singurii care parcă sunt în zi de joc la braşoveni. Macedoneanul chiar ratează două ocazii, prima dată cu un voleu de la marginea careului trimis pe lângă vinclu (40), iar apoi cu un şut din trei metri, blocat de apărarea oaspeţilor (48). După încă o situaţie bună a lui Viveiros, care a ratat o preluare, într-o poziţie bună, Antal revine în prim plan. Mijlocaşul şerpuieşte pe partea stângă, trece uşor de Ciupe şi apoi îl execută calm pe Felgueiras. Până la final mai apare încă o şansă a oaspeţilor, irosită de Iorga (80), dar migrenele lui Şumudică aveau deja justificare. Cursa continuă pentru fiecare, dar în sensuri diferite.

ECHIPELE DE START:

Braşov: Felgueiras - Ciupe, L. Munteanu, Diogo Silva, Mauro Alonso - Viveiros, Dias, Distefano, Udoji - Ilijoski, Moutinho

Rezerve: Godinho, Majernik, Hadnagy, Cr. Ionescu, Mateiu, Olariu, Buga

Oţelul: Brăneţ - Râpă, Sg. Costin, Sîrghi, Sălăgeanu - Antal, I. Filip, Giurgiu - Didi, Pena, Stromajer

Rezerve: Grahovac, Punos

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iron Maiden a anunțat un nou turneu mondial: „Run For Your Lives” / Primul concert din Europa va fi la Budapesta

HotNews acum 48 minute
Trupa britanică Iron Maiden a anunţat un turneu mondial, „Run For Your Lives”, care marchează 50 de ani de activitate. Turneul va începe în mai 2025 şi va dura până în 2026, notează News.ro. Potrivit primelor informaţii publicate de trupa de heavy m

Când se încălzește în România. ANM a publicat prognoza pe următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum o ora
Meteorologii estimează că, până la jumătatea lunii octombrie, temperaturile vor fi uşor mai ridicate faţă de cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. Ulterior, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perio

SuperLiga: Oţelul Galaţi vs Dinamo – Derby de podium

HotNews acum o ora
Oţelul Galaţi – Dinamo, meci contând pentru etapa a 10-a din campionatul României, este programat, vineri, 20 septembrie, de la ora 21:00, pe Stadionul Oţelul, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1. Oţelul Galaţi, una dintre c

Accident grav în Gorj. Opt persoane transportate la spital, după ce un autobuz s-a ciocnit cu un microbuz

Libertatea acum o ora
Opt persoane sunt rănite, după ce un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, vineri dimineaţă, pe DN 67D, în zona localităţii Runcu din judeţul Gorj, anunţă Centrul Infotrafic.

Explozie într-un bloc de apartamente. Un bărbat a fost prins sub dărâmături

Ziare.com acum o ora
O explozie s-a produs, vineri dimineaţă, 20 septembrie, la un apartament din municipiul Adjud, judeţul Vrancea, o persoană fiind rănită şi scoasă de pompieri de sub dărâmături. Deflagraţia nu a fost urmată de incendiu. Pompierii au mai evacuat trei

Tată și fiică spulberați pe trecerea de pietoni

Tribuna acum o ora
Un bărbat și o fetiță au fost grav răniți într-un accident rutier produs vineri dimineață pe strada Drumul Ocnei din municipiul Sibiu. Cei doi au fost loviți în plin de un autoturism, în timp ce se aflau pe trecerea pentru pietoni. “Polițiștii Birou

Israelul a atacat Libanul și anunță că a lovit aproximativ 100 de lansatoare de rachete ale Hezbollah

Libertatea acum o ora
Avioanele de război israeliene au lansat joi seară cele mai intense lovituri din ultimul an asupra sudului Libanului, atacând poziții ale grupării Hezbollah, relatează Reuters și CNN, citat de News.ro. Armata Israelului (IDF) a precizat ulterior că

Un candidat susținut de Trump, autor al unor mesaje controversate pe un site pornografic. „Minciuni obscene de tabloid” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un candidat republican din Carolina de Nord, unul dintre statele cele mai disputate pentru alegerile prezidenţiale americane, a exclus joi, 19 septembrie, să se retragă după dezvăluirea de către CNN a unor mesaje controversate, despre nazism sau scl

Ursula von der Leyen a ajuns la Kiev. Este a opta vizită a preşedintei Comisiei Europene în Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a ajuns, vineri dimineaţă, la Kiev, aceasta fiind a opta sa vizită în Ucraina. ”A 8-a mea vizită la Kiev are loc în timp ce sezonul de iarnă începe în curând, iar Rusia continuă să ţintească infrastr

Horoscop pentru vineri, 20 septembrie 2024. Se întrezăresc întâlniri și dialoguri cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ești plin de energie si dornic sa rezolvi cat mai multe treburi. Ba vrei sa le rezolvi si pe ale altora, ceea ce nu se recomandă. Sunt momente excelente pentru a-ti trasa planuri noi de viitor si pentru a te înnoi. Vei fi nevoit sa cheltuiest

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/22°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

16°/21°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

14°/26°